Tărgul Grădinarului: Cultivarea alunului, de la hobby la afacere

Cultivarea alunului s-a transformat pentru o familie din Alba, în doar câţiva ani, dintr-un hobby într-o afacere, iar cel care a pus bazele unei mici plantaţii pe un deal, nu departe de Aiud, oferă acum chiar consultanţă pentru cei care doresc să înfiinţeze astfel de culturi.

Printre standurile prezente la „Târgul Grădinarului”, desfăşurat de vineri până duminică la Alba Iulia, în organizarea Consiliului Judeţean Alba, era şi unul de la care cumpărătorii au putut să-şi achiziţioneze puieţi de alun sau alune ambalate. Atât puieţii, cât şi alunele, provin din aceeaşi plantaţie, situată în Ciuguzel, comuna Lopadea Nouă.

„Am început în 2013. Fratele meu este plecat în Italia de peste 20 de ani şi acolo întreţine o plantaţie de aluni. Am zis să încercăm şi noi, să vedem dacă se pretează şi în zona noastră. În 2013, am achiziţionat mai multe terenuri şi am plantat primele patru hectare. În timp am tot mărit suprafaţa şi acum avem 12 hectare plantate cu aluni. Investiţia am făcut-o prin fonduri proprii, undeva peste 4.000 de euro la hectar. Am făcut-o în regie proprie, altfel ajungeam undeva la 6.000 de euro pe hectar. Datorită faptului că am făcut eu o parte dintre lucrări, am ajuns la costuri mai mici”, a declarat, pentru AGERPRES, Daniel Crăiţa.

La vremea respectivă, bărbatul nu avea experienţă în agricultură, bazându-se pe ceea ce a învăţat de la fratele său. Ulterior, a urmat Facultatea de Agronomie, iar la ora actuală, pe lângă faptul că se ocupă de afacerea de familie, oferă consultanţă celor care doresc să înfiinţeze plantaţii de alun, tot mai numeroşi în toate regiunile ţării.

„Până în două hectare este un hobby. Între două şi cinci hectare deja este un business de familie, o afacere de familie care îţi permite să te întreţii. O familie de patru persoane de prin anul şapte, opt de plantaţie poate să aibă un venit pe cap de membru undeva la 1.000 de euro pe lună, dacă ai cam cinci hectare. Peste cinci hectare este o afacere business, care implică şi costuri iniţiale mai mari, adică trebuie să cumperi utilaje, este o afacere la nivel industrial”, a explicat Daniel Crăiţa.uguzel, comuna Lopadea Nouă.

Acesta şi-a adus materialul săditor din Italia, iar ulterior s-a extins din drajonii (lăstarii – n.r.) dezvoltaţi.

„Iniţial am adus din Italia materialul, dar de prin anul patru plantele produc drajoni. Alunul este o plantă care produce drajon la nivelul rădăcinii, adică puieţi, şi aceia păstrează caracteristicile plantei mame. Fiind detaşaţi de acolo, cei care au rădăcină vin plantaţi într-o pepinieră timp de un an, sunt forţaţi în câmp şi în toamna următoare avem plante viabile pentru plantaţie. Am început cu cantităţi mai micuţe. Acum am devenit şi producător certificat de material săditor, adică întrunesc condiţiile de producere a unui material care să întrunească aceşti parametri fitosanitari”, a spus investitorul.

El a adăugat că parte din afacerea sa se formează din cultura alunului, iar cealaltă din producţia în sine.

„Alunul îţi produce şi material săditor, pe care dacă îl valorifici îţi aduce un plus-valoare la investiţie şi profit. Noi livrăm materialul săditor în general în ţară, de la participanţi la târguri, care cumpără unul, doi, trei puieţi, sau pentru alţii care vor pentru plantaţii de patru, 10 hectare. Am înfiinţat şi plantaţii de 28 de hectare cu material săditor de la mine”, a explicat bărbatul.

Acesta a spus că, dacă până în urmă cu şapte-opt ani cultura alunului în România era ca şi inexistentă, în ultimii ani, atât prin investiţii private, dar mai ales pe fonduri europene, s-au înfiinţat foarte multe plantaţii noi.

„Oamenii au prins gustul. Este o cultură de nişă. Condiţiile pedoclimatice permit în majoritatea teritoriului ţării să se producă alune de calitate şi la parametri normali, pornind din Tulcea, Constanţa, unde sunt plantaţii de peste 200 de hectare, până la Satu Mare. (…). Doar zonele unde stagnează apa şi avem băltire sau înălţimile mai mari de 700-800 de metri nu sunt pretabile pentru alun. Este o cultură robustă, care valorifică foarte bine terenurile care nu sunt pretabile pentru alte culturi. Nu este o cultură foarte pretenţioasă raportat la celelalte specii pomicole. Are o incidenţă a lucrărilor şi a tratamentelor undeva sub jumătate şi atunci este mai uşor de întreţinut. Unul dintre dezavantaje este faptul că intră puţin mai târziu pe producţia economică decât alte specii”, a precizat Crăiţa.

El a menţionat că plantele ajung mai târziu la maturitate şi se întârzie astfel intrarea pe producţia economică dacă condiţiile de sol, tratamentele necesare nu sunt la parametrii optimi.

Potrivit acestuia, în România cel mai bine se acomodează soiurile italiene, deoarece profilul solului şi clima se aseamănă puţin cu cele din Italia.

„Noi avem acum trei soiuri de alun. Sunt obligatorii minimum două soiuri, pentru că alunul este o plantă unisexual monoică. Are nevoie de polenizare încrucişată, pentru că este autosteril. O singură plantă nu se poate steriliza, ai nevoie de două şi din soiuri separate”, a spus bărbatul.

Recoltarea alunelor debutează la începutul lui septembrie. „Alunele se culeg de pe sol, ele cad singure, se desprind la maturitate. Pe la sfârşitul lui august încep să cadă, iar când ajung cam jumătate din ele să fie pe sol se face prima recoltare. După două, trei săptămâni se recoltează şi restul de alune”, a explicat acesta.

În ceea ce îl priveşte, el a spus că încearcă să crească plus-valoarea afacerii, adică să nu vândă doar materia primă, aluna în coajă, ci să facă şi procesare.

„De un an producem alune procesate. Am accesat un program pe fonduri europene, am cumpărat o linie de spargere, prăjire şi ambalare. Avem contracte şi colaborări cu diverse laboratoare de cofetărie din judeţ”, a spus bărbatul.

El a precizat că, în general, alunele în coajă se comercializează la o medie de 2,70 euro pe kilogram. „Într-un an poate fi un pic mai mic preţul, dacă sunt producţii mai mari. Anul acesta, a fost cerere mare de alune. S-au vândut la 3,70 – 4 euro pe kilogram. Procesul de spargere şi producerea sâmburilor implică anumite costuri. Dintr-un kilogram de alune în coajă ai un randament de 40 până la 45% sâmbure, restul fiind coajă. Ca să faci un kilogram de alune sparte, îţi trebuie peste două kilograme de alune în coajă”, a menţionat acesta.

Investitorul a subliniat că, din punct de vedere al valorificării alunelor, nu sunt şi nu vor fi probleme.

„La momentul acesta, nefiind încă pe rod toate plantaţiile înfiinţate, producţia noastră şi a altora nu acoperă cerinţa de piaţă a României. Când vor intra şi celelalte pe producţie, va exista un interes major de colectare, unul dintre cei mai mare procesatori de alune din lume, din Italia (un producător de ciocolată şi de alte produse dulci – n.r.), are intenţii serioase în acest sens. Intenţionează să creeze trei puncte de colectare în România, în Banat, în Transilvania şi în sudul ţării. Fructele noastre sunt de calitate, întrunesc parametrii calitativi, olfactivi”, a conchis Daniel Crăiţa.