TAROM: Programul de operare al zborurilor pe Aeroportul Henri Coandă nu va fi afectat; CNAB nu a instituit sancţiuni operatorului aerian
Programul de operare al zborurilor TAROM pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă nu este afectat, iar Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) nu a instituit sancţiuni operatorului naţional aerian, transmite luni compania, prin intermediul unui comunicat.
Reacţia companiei vine în urma unor informaţii apărute în presă conform cărora Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti ia în calcul încetarea prestării serviciilor către TAROM, dar şi iniţierea acţiunilor judiciare privind insolvenţa companiei aeriene.
„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public în ultimele ore, conform cărora Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) ia în calcul suspendarea prestării oricăror servicii către operatorul naţional aerian, compania TAROM informează clienţii săi că o asemenea situaţie este total nerealistă, nefiind instituite sancţiuni din partea CNAB către TAROM. Înainte de orice, cu privire la relaţia contractuală dintre TAROM şi CNAB, este foarte important să facem precizarea că TAROM se asigură prin toate mijloacele că îşi va îndeplini obligaţiile financiare, precum şi faptul că TAROM poate garanta recuperarea acestei datorii. Deşi ultimii ani au fost extrem de dificili pentru toţi operatorii aerieni din lume (pandemia COVID), cu atât mai mult pentru o companie greu încercată aşa cum este Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române, TAROM va depune toate eforturile pentru ca obligaţiile pe care le are faţă de partenerii săi să fie onorate”, se spune în comunicat.
TAROM informează pasagerii că programul de operare al zborurilor nu va fi afectat în vreun fel, neexistând vreun un motiv de îngrijorare pentru aceştia.
„Totodată, reamintim că TAROM va fi mereu un partener de încredere al românilor, aşa cum am dovedit-o şi la debutul pandemiei de COVID-19, dar şi în ultima lună, organizând zboruri umanitare, de repatriere, în sprijinul pasagerilor afectaţi de suspendarea operării altor companii aeriene ş.a.m.d., în condiţii depline de siguranţă şi confort”, se mai arată în document.
Şi CNAB a dat asigurări, tot în urma informaţiilor din presă, că nu există vreun risc de întrerupere a operaţiunilor TAROM pe aeroportul Henri Coandă.
„Referitor la informaţiile apărute public privind includerea pe ordinea de zi a AGOA CNAB din 10 octombrie a subiectului datoriilor TAROM către CNAB, precizăm următoarele: nu există vreun risc de întrerupere a operaţiunilor TAROM pe aeroportul Henri Coandă; CN Aeroporturi Bucureşti a întreprins din timp acţiuni de garantare a debitului CN TAROM SA şi nu a identificat motive pentru întreruperea furnizării de servicii comerciale către această companie”, a afirmat purtătorul de cuvânt al CNAB, Valentin Iordache.
Potrivit unei completări a convocatorului AGOA, publicat pe site-ul CNAB, pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor stabilită în data de 10.10.2022, ora 12:00, la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, apar următoarele puncte: Aprobarea numirii SC Ceauşescu&Partners SRL în calitate de auditor statutar şi încheierea unui contract pentru servicii de audit statutar pe o durată de 3 ani al CN Aeroporturi Bucureşti SA pentru exerciţiile financiare 2022-2024; aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al CNAB pe anul 2022 rectificat; notă de informare AB-SCO nr. 821/23.08.2022 privind demersurile întreprinse pentru garantarea debitului CN TAROM SA; aprobarea luării de către Consiliul de Administraţie şi directorul general al societăţii a tuturor măsurilor necesare şi utile în vederea recuperării sumelor restante datorate de către TAROM SA, inclusiv fără a se limita la următoarele: (i) suspendarea prestării oricăror servicii către TAROM SA până la atingerea plafonului de 50.000.000 lei, stabilită de Consiliul de Administraţie prin decizia nr. 4/09.03.2021 sau a unei alte valori, (ii) iniţierea oricăror acţiuni judiciare necesare şi utile pentru recuperarea sumelor datorate de către TAROM SA, inclusiv, dacă este cazul, formularea unei cereri de declanşare a procedurii insolvenţei TAROM SA; mandatarea directorului general al societăţii pentru a îndeplini toate formalităţile cerute de lege pentru înregistrarea şi asigurarea opozabilităţii către terţe persoane a hotărârilor adoptate de Adunarea Generală a Acţionarilor.