TAROM va opera un nou zbor sustenabil în data de 8 mai 2022
TAROM va opera un nou zbor sustenabil în data de 8 mai 2022, pe ruta Bucureşti-Amsterdam, potrivit unui comunicat de presă.
Chiar dacă aviaţia este responsabilă de un procent de numai 2-3% din totalul emisiilor de CO2, este esenţial să conştientizăm faptul că fiecare acţiune a noastră este importantă pentru protejarea mediului, spun reprezentanţii companiei.
Specialiştii în domeniul aviaţiei sunt preocupaţi să ia măsuri pentru reducerea emisiilor, TAROM începând încă din anul 2009 implementarea unor astfel de proceduri de optimizare, cum ar fi: Procedura „Continuous Descent Approach” (coborâre continuă de la altitudinea de croazieră, evitând consumul suplimentar de combustibil), Procedura „Single Engine Taxi” (rulaj folosind doar un singur motor), Sistemul „Winglet” (optimizarea aripilor pentru a reduce rezistenţa la înaintare a aeronavei), sisteme de frânare din material compozit, sau, mai recent, Sistemul „OptiClimb” (folosirea inteligenţei artificiale că soluţie în optimizarea consumului în etapă de urcare a zborului).
TAROM derulează în prezent, alături de partenerii săi din cadrul Alianţei SkyTeam, un program menit să reducă cât mai mult emisiile de carbon prin adoptarea unor măsuri de protejare a mediului înconjurător, dând astfel curs unei provocări care respectă tema organizării şi operării unui zbor sustenabil, în data de 8 mai 2022, pe una dintre cursele regulate pe care le operează, Bucureşti – Amsterdam.
Astfel, pasagerii cursei RO361 vor fi protagoniştii evenimentului, alături de întreg personalul operaţional TAROM implicat în acest proiect.
„Pentru că acest zbor să fie unul sustenabil, vom folosi o serie de proceduri menite să reducă emisiile de carbon, coroborate cu acţiuni complementare ale partenerilor noştri care fac parte din proiect. Sub deviza „Gândim verde că să păstrăm cerul albastru”, ne dorim să fiţi la curent cu toate eforturile pe care le întreprindem pentru a păstra cu mult mai bine resursele naturale atât pentru noi, cât şi pentru generaţiile viitoare”, se mai arată în comunicat.