Tatăl ei a fost condamnat politic pentru că l-a jignit pe Ceauşescu: Povestea româncei care aspiră la șefia partidului naţionalist Alternativa pentru Germania
„M-am născut în România pe vremea dictaturii lui Ceauşescu şi ştiu ce inseamnă să trăieşti lipsit de libertate”…Joana Cotar, născută în România, aspiră la șefia partidului naţionalist, Alternativa pentru Germania (AfD), potrivit Radio Europa Liberă.
Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut la alegerile din 2017 12,6 procente din voturi. Înfruntarea pentru conducerea partidului va avea loc între două „dueturi”: Alice Weigel – Tino Chrupalla sau Joachim Wundrak – Joana Cotar.
În aprilie s-a relatat că Joana Cotar, născută în 1973 la Piteşti, în România, ar dori să devină şefă a Alternativei pentru Germania (AfD). Ea însăşi a confirmat relatările într-o declaraţie citată de săptămînalul naţional-conservator, „Junge Freiheit”, anunţînd că este pregătită pentru a candida.
A explicat ce a determinat-o să lupte pentru libertate
În prezent, Joana Cotar este deputată în Bundestag şi răspunde de problema digitalizării în cadrul grupului parlamentar AfD. Cotar s-a opus reglementărilor care prevăd stoparea discursului urii, rasismului şi antisemitismului pe internet, comparînd măsurile cu represiunea din fosta Germanie răsăriteană.
Într-un interviu publicat luna trecută în ziarul „Gießener Allgemeine”, Joana Cotar a explicat ce a determinat-o să lupte pentru libertate.
Părinţii ei erau filaţi permanent de către Securitate
„M-am născut în România pe vremea dictaturii lui Ceauşescu şi ştiu ce inseamnă să trăieşti lipsit de libertate”, a declarat ea textual ziarului. În acelaşi interviu a mai afirmat că tatăl ei a fost condamnat politic la 6 ani de închisoare pentru că „l-a jignit pe Ceauşescu A fost torturat şi avea 38 de kg la ieşirea din detenţie. Părinţii ei, povesteşte ea în interviu, au fost profesori de engleză şi „suspecţi pentru guvern”. În locuinţă se aflau microfoane, iar părinţii ei erau filaţi permanent de către Securitate.
De curînd, revista „Der Spiegel” a dezvăluit că fratele Joanei Cotar deţine o firmă (Vy Capital) şi este unul dintre marii investori în sisteme de tehnologie. Tot el a facilitat unui firmei din Rusia (Digital Sky Technologies) să devină investitor la Facebook.
Joana Cotar este o apropiată a copreşedintelui AfD, Jörg Meuthen, deputat în parlamentul european, considerat drept moderat.