Tatăl unui tânăr omorât de șoferul drogat a găsit înregistrarea accidentului: „Sunetul fatal!”

Publicat: 24 aug. 2023, 21:13, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Tatăl unui tânăr omorât de șoferul drogat a găsit înregistrarea accidentului: „Sunetul fatal!”

Valentin Olariu, tatăl tânărului omorât de Vlad Pascu, şoferul drogat, a găsit o cameră GoPro cu care Sebi obişnuia să filmeze, ocazie cu care a descoperit o filmare chiar cu accidentul din 2 Mai.

„Sebi avea în ziua accidentului o cameră GoPro la el. O avea în borseta pe care o avea la brâu şi camera accea, exact în momentul impactului, a pornit. Am exact momentul când l-a lovit, fără imagini, doar sunet. Nu puteţi să vă daţi seama cât am putut să stau să o ascult. Exact a pornit camera când mi-a lovit băiatul. Se aude scârţâitul de roţi, se aude când îi loveşte pe ceilalţi copii, se aud gemetele copiilor care chemau ajutor.

Se aud maşinile când trec pe lângă ei, se aude când vin martorii şi îi găsesc. Se aude o fată care zbiară şi spune că este un băiat rupt de la jumate, se aude când se sună la Poliţie, se aude tot. Se aude momentul când vine Poliţia, când vine salvarea, când îi ia, cum sunt îngroziţi.

Se aude şi momentul când îi pune folia pe el, se aude tot. 37 de minute este toată înregistrarea, cred că s-a terminat bateria apoi. Se aude exact lovitura!”, a declarat Valentin Olariu.

Cum a aflat tatăl lui Sebi că fiul său a murit în accidentul din stațiunea 2 Mai: „Telefonul lui era pe caldarâm…”

Sebi, tânărul ucis în accidentul de la 2 MAI, s-a dus la mare cu trenul tocmai pentru a fi evitat un accident. Tatăl băiatului, devastat: Poliția nu și-a făcut treaba! 

Tatăl lui Sebi, tânărul ucis în accidentul de la 2 MAI, spune că este devastat după ce și-a pierdut fiul. 

„Este revoltător ce am auzit, sunt distrus în momentul de față, mâine trebuie să îmi duc copilul la groapă, dar după ce se va termina totul… nu am cuvinte în momentul de față, eu zic că vreau să se facă dreptate, politicienii sunt corupți, Poliția Română este coruptă, au murit foarte mulți tineri și nu s-a făcut nimic. Sper ca, de data asta, prin moartea băiatului meu și moartea prietenei lui de facultate se va face ceva. A fost foarte mediatizat cazul și eu zic că trebuie să audă cine trebuie să audă, copiii înapoi nu îi mai aduce nimeni. Este foarte greu”, a spus tatăl lui Sebi în direct la o televiziune de știri.

Întrebat de ce a decis să îl lase pe Sebi cu trenul la mare, bărbatul a spus că a luat această decizie tocmai de frica unui accident: „Nu am vrut să îl las cu mașina lui pe care i-am cumpărat-o la 18 ani pentru că nu avea revizia făcută la motor și i-am zis: „Sebi, nu pot să te las”. „Te rog frumos, că este ziua colegului meu și eu vreau să mă duc la mare”. I-am zis: „Nu se poate cu mașina că sigur nu vei ajunge acolo”. Și mi-a spus: „Eu mă duc la gară să îmi iau bilet”. A plecat la gară, și-a luat bilet și a doua zi, el nu a fost niciodată cu trenul, m-a sunat și a  zis: „Tati, foarte cald în trenul ăsta…”.

„A sunat-o pe mama lui și i-a spus că merge în club și că vorbim mâine. A doua zi la 10:30 am primit telefon de le serviciile funebre, un nenorocit de telefon și mi-au spus: Domnul Olariu, băiatul dumneavoastră a murit. Am închis instant telefonul pentru că nu credeam așa ceva și mi-am sunat băiatul, telefonul lui era pe caldarâm, suna și nu răspundea nimeni. Am sunat din nou… credeți-mă că sunt devastat. (…) Au murit foarte mulți tineri din cauza nenorociților aceștia cu bani care le oferă copiilor totul și ne omoară copiii nevinovați”, a mai spus bărbatul.

Întrebat dacă el crede că în cazul în care polițiștii din Constanța și-ar fi făcut treaba în adevăratul sens al cuvântului, tragedia ar fi putut fi evitată, bărbatul a spus:  „Da, 100%, dacă polițiștii îl opreau și îl testau cu aparatul acela de droguri, sigur, Sebi acum trăia și nu eram aici. Poliția nu și-a făcut treaba. Mai am o fetiță de 17 ani care este devastată, doarme cu poza fratelui ei în brațe și plânge. Nu știu ce se va întâmpla de mâine încolo, deci chiar nu știu, viața noastră s-a schimbat radical și nu cred că voi mai vedea fericire pe fața noastră, a familiei noastre, suntem devastați. Azi am fost la cimitir să îi iau groapă băiatului meu, în loc să îi iau apartament i-am luat groapă”.