Tatuaje: Din 4 ianuarie a.c., este în vigoare o reglementare a UE, care interzice unele cerneluri periculoase
O serie de substanțe chimice periculoase pentru sănătate din cernelurile folosite pentru tatuaje sau machiaj permanent au fost interzise în toată Uniunea Europeană, unde 12% din populație este tatuată, a anunțat Comisia.
Deja șapte state membre – Franța, Belgia, Germania, Olanda, Spania, Suedia și Slovenia – au interzis aceste substanțe prin legislație națională.
Alternative sigure
Restricțiile adoptate se referă la substanțe și coloranți care pot fi cancerigeni, genera mutații genetice, afecta capacitatea de reproducere, cauza alergii cutanate sau alte efecte nocive pentru sănătate, a precizat purtătorul de cuvânt al executivului european, Sonya Gospodinova.
Protecția sănătății cetățenilor europeni este prima noastră prioritate, a transmis aceasta.
Lista substanțelor
Regulamentul stabilește o listă cu aceste substanțe interzise sau limitate (în special mercur, nichel, crom, cobalt, methanol, unii coloranți: roșu, oranj, galben, violet, albastru). El a fost adoptat în decembrie 2020 și intră în vigoare în această săptămână. Pentru majoritatea acestor substanțe interzise există pe piață alternative care nu sunt periculoase pentru sănătate, potrivit Comisiei.
Este prevăzută o perioadă de grație pentru coloranții ”albastru ftalocianină (Pigment Blue 15:3) și verde de ftalocianină (Pigment Green 7) pentru care interdicția nu va intra din această săptămână, ci din data de 4 ianuarie 2023, astfel încât cei care efectuează tatuaje să aibă timp să găsească alternative sigure.
Cancer, leziuni ADN sau ale sistemului de reproducere
Agenția europeană a produselor chimice (ECHA) notează că pigmenții din cerneală pot ”migra de pe piele spre unele organe, cum ar fi ganglionii limfatici sau ficatul”. ECHA subliniază, de asemenea, că substanțele chimice nocive din compoziția acestor cerneluri se pot răspândi în organism atunci când se folosește laserul pentru îndepărtarea unui tatuaj: are loc o descompunere a pigmenților și a altor substanțe în particule mai mici.
”Dat fiind că substanțele chimice din cernelurile folosite pentru tatuaje și machiaje permanente pot să rămână în organism toată viața, există riscul de expunere pe termen lung la aceste ingrediente cu potențial periculos, subliniază ECHA.
Potrivit ECHA, reacțiile alergice cronice și alte reacții inflamatorii cutanate ar trebui să se diminueze, datorită acestei reglementări, la fel ca și alte efecte mai grave cum sunt cancerul, leziunile la nivelul ADN-ului sau ale sistemului de reproducere.