Când se redeschide Teatrul Nottara pentru public
Teatrul Notarra se redeschide pentru public, sâmbătă, cu avanpremiera spectacolului „Lecția” de Eugène Ionesco, în regia lui Felix Alexa. Pe 7 octombrie, autoritățile au decis închiderea teatrelor, cinematografelor, sălilor de spectacole, restaurantelor și cafenelelor.
Pe 13 octombrie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a revenit asupra deciziei și a hotărât că acestea vor putea funcționa în zonele cu rată de infectare mai mică de 3 la mie.
Astfel, sălile de spectacole, teatrele, cinematografele, restaurantele și cafenelele își reduc capacitatea la 50% acolo unde rata de infectare este sub sau egală cu 1,5 la mia de locuitori.
În localităţile cu rate de infectare între 1,5 și 3 la mie vor funcţiona la capacitate de 30%, iar programul va fi redus până la orele 23.00. Unde incidenţa depăşeşte 3 la mie activitatea acestor instituţii va fi sistată.
Reprezentaţia de la Nottara este programată sâmbătă, de la ora 20.00, la Sala „George Constantin”, potrivit instituției.
În distribuţia spectacolului sunt Gabriel Răuţă, Cristina Juncu, Catrinel Dumitrescu, iar scenografia îi aparţine Carmencitei Brojboiu.