Tendințe care vor continua în 2022 – telemunca, criptoactivele și investitorii individuali
Pandemia a accelerat disrupția tehnologică în 2021 și a creat tendințe care sunt gata să continue și anul viitor. Poate cea mai vizibilă dintre tendințe pe piețele financiare de la începutul pandemiei Covid-19 a fost interesul uriaș al investitorilor pentru tehnologie și criptoactive în acest an, interes care se va manifesta, cel mai probabil și în 2022.
Un comentariu al analistului eToro, Bogdan Maioreanu
O altă tendință care a fost accelerată de pandemie se referă la forța de muncă. Organizațiile au fost nevoite să reinventeze munca trecerea la telemuncă, care era incipientă înainte de pandemie, devenind dominantă, pe măsură ce întâlnirile prin zoom au înlocuit ședințele față în față.
În timp ce munca de acasă a fost impusă cu forța multor companii în 2020, cu un preaviz de doar câteva săptămâni, anul acesta firmele au reușit să planifice mai bine și să își consolideze procesele de lucru la distanță. Am asistat la creșterea muncii hibride, parțial de acasă și parțial de la birou, multe companii efectuând redeschideri parțiale sau treptate.
Anul viitor, această reinventare continuă ar trebui să devină intenționată, mai ales că varianta Omicron face ca întoarcerea la birou să fie și mai problematică. Chiar și marile companii precum Google, care inițial au fost foarte ferme în a readuce angajații la birouri, au amânat de mai multe ori datele revenirii. Ultima dată comunicată de Google a fost 10.01.2022, dar recent, vicepreședintele pentru securitate al companiei, Chris Rackow, a trimis un e-mail personalului în care a precizat că Google nu va cere angajaților să se întoarcă la birou în ianuarie.
În ciuda pericolelor pe care le aduce varianta Omicron, redeschiderea economiei globale va continua, deoarece companiile au demonstrat că sunt capabile să se adapteze, existând o perspectivă pozitivă pentru o creștere puternică a PIB-ului mondial pentru 2022.
Ascensiunea investitorului individual
O altă tendință care s-a dezvoltat în 2021 a fost ascensiunea investitorului individual, oamenii obișnuiți tranzacționând din confortul locuinței lor pe bursele mondiale folosind platforme online ușor accesibile. Acest trend aduce noi generații de investitori spre piețele financiare globale. Studiul eToro Retail Investor Beat, un sondaj care a chestionat 6.000 de investitori individuali din 12 țări, a arătat că România are cel mai mare număr de investitori tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani, dintre toate țările analizate.
Trendul micilor investitori a luat amploare și se va dezvolta în 2022 cu toată viteza. De asemenea, este clar că platformele online devin instrumentul preferat pentru a investi – gândul că oamenii s-ar mai duce la biroul fizic al unui broker pentru a-și deschide un cont pare acum de domeniul trecutului. Conform sondajului, investitorii români sunt printre cei mai atrași de criptoactive și tehnologie.
În ciuda corecțiilor recente de preturi, criptoactivele au avut un an foarte bun, Bitcoin fiind în creștere cu peste 70% anul acesta în dolari. În 2022 este posibil să asistăm la o adopție mai largă a criptoactivelor, deoarece aplicațiile financiare descentralizate “DeFi” – capătă maturitate și propun aplicații în lumea reală. Acest lucru va presa comunitățile din spatele monedelor de tip meme să treacă dincolo de natura speculativă a acestor monede pentru a construi noi infrastructuri și a inova dincolo de hype.
Este posibil să vedem o accelerare a adoptării pieței cripto odată cu introducerea unor noi vehicule de investiții, dincolo de bitcoin, dar vom vedea și o reglementare mai puternică. Chiar și președintele Fed, Jerome Powell, a menționat săptămâna trecută necesitatea de a reglementa stablecoins (criptomonedele ancorate in mod fix de un activ, precum aurul sau dolarul american). De asemenea, va trebui să urmărim încercarea băncilor centrale de a crea și adopta monede digitale care au potențialul de a schimba peisajul cripto. În prezent, există mai multe proiecte pilot în curs de desfășurare care vor continua în 2022.
Tensiuni geopolitice
În timp ce piețele sunt foarte atente la așa-numitele „lebede negre”, evenimente majore imprevizibile – iar pandemia a adus mai multe începând cu 2020 – am putea vedea în 2022 „lebede mai albe”, respectiv o normalizare a situației.
Creșterea PIB-ului, redeschiderea economiilor, ajustarea lanțurilor de aprovizionare și o posibilă relaxare a inflației ar putea aduce ingredientele pentru încă un an cu plusuri pentru investitori. Criptomonedele și materiile prime și-ar putea continua raliul împreună cu acțiunile, pe măsură ce mai mulți investitori intră pe piață.
Dar există unele amenințări care sunt dificil de evaluat în acest moment. Tensiunile geopolitice din Europa și Asia, comportamentul virusului și răspunsurile guvernelor la acesta, ar putea influența piețele. Deși există o mulțime de elemente care indică un 2022 foarte bun, investitorii trebuie să-și diversifice portofoliile pentru a face față neprevăzutului.