Tensiuni diplomatice între Rusia și Sri Lanka după ce un avion al companiei Aeroflot a fost imobilizat la sol
Principalul aeroport din Sri Lanka a dat asigurări sâmbătă că executivul ţării nu s-a aflat la originea deciziei de a imobiliza la sol un avion al companiei ruse Aeroflot, ceea ce a dus la un protest diplomatic din partea Moscovei, informează AFP.
Un Airbus A330 a fost reţinut la sol joi pe aeroportul internaţional Bandaranaike, în ziua în care a sosit din Moscova, după o decizie a unui tribunal din Colombo. Zborul SU289 urma să plece spre capitala rusă cu 191 de pasageri şi 13 membri ai echipajului la bord.
Reprezentantul diplomatic srilankez a fost convocat vineri la Ministerul Afacerilor Externe rus, unde i s-a înmânat „o notă de protest”, potrivit agenţiei de presă TASS.
Serviciul Aeroport şi Aviaţie, care administrează aeroportul Bandaranaike, a dat asigurări că disputa este „de natură strict comercială” şi a apreciat, într-un comunicat, că ea nu ar trebui să fie în centrul unei tensiuni diplomatice.
Decizia de a imobiliza la sol avionul a fost luată de tribunalul comercial din Colombo, sesizat într-un conflict comercial de o companie aeriană irlandeză, Celestial Aviation Trading 10 Limited.
Avionul staţionează pe aeroportul internaţional Bandraranaike, în nordul capitalei Colombo, iar pasagerii săi au fost cazaţi la hoteluri.
Compania aeriană rusă Aeroflot şi-a suspendat toate zborurile internaţionale în martie, în urma sancţiunilor occidentale adoptate pentru a protesta împotriva invaziei ruse asupra Ucrainei. Zborurile spre Colombo au fost reluate după o lună.
Aviaţia civilă rusă le-a recomandat companiilor sale aeriene, ale căror avioane aparţin în majoritatea unor firme de închiriere în special europene, să-şi suspende zborurile internaţionale pentru a evita confiscarea lor.