Tensiuni în AUR din cauza lui Georgescu. Târziu, săgeți către Simion: „E inadmisibil”
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/03/Screenshot-2025-03-07-at-21.15.23.png)
Apar noi semne că sunt tensiuni în AUR din cauza susținerii pe care i-o acordă formațiunea politică lui Călin Georgescu în cursa pentru Cotroceni. Claudiu Târziu, cofondatorul partidului și europarlamentar, critică decizia lui George Simion legată de faptul că AUR nu are un plan secundar, în cazul în care Georgescu nu va fi lăsat să candideze.
AUR, lăsat fără candidat pentru alegerile prezidențiale dacă Georgescu nu va fi lăsat să candideze
Călin Georgescu și-a depus vineri, 7 martie, candidatura la prezidențiale, deja contestată de două persoane. Curta Constituțională a României va judeca aceste contestații și va decide dacă candidatul suveranist va fi sau nu lăsat să apară pe buletinul de vot. În acest context, scenariul în care candidatura lui Georgescu este blocată, iar AUR rămâne fără candidat provoacă tensiuni în interiorul formațiunii politice.
Mai exact, AUR a decis că în cursa pentru prezidențiale îl va susține doar pe Călin Georgescu. Ceea ce înseamnă că nu există un candidat de rezervă. George Simion, liderul partidului, a declarat în repetate rânduri că nu va candida și că formațiunea politică rămâne până la final cu Georgescu.
Această decizie este contestată de Claudiu Târziu, care susține că situația nu este acceptabilă. Mai mult, explică că nu a fost în țară în momentul în care s-a luat această decizie. El a mai susținut că este vorba despre o eroare de strategie și că AUR este dator față de electoratul său să aibă un candidat, în cazul în care lui Călin Georgescu nu-i va fi permis să intre în cursa pentru cea mai înaltă funcție din stat.
„Da, îl susținem pe domnul Călin Georgescu, dar am văzut de ce sunt capabile autoritățile. Este foarte posibil să fie împiedicat să candideze, iar noi, al doilea partid al țării din punctul de vedere al voturilor, și cel mai mare partid din zona suveranistă, nu avem voie să nu oferim o alternativă electoratului (…) Dacă domnul Georgescu este blocat, noi nu mai avem candidat”, a declarat Târziu, potrivit Antena 3 CNN.