Tensiuni între români și bulgari. De ce se tem locuitorii din Ruse
Construcția unui incinerator de deșeuri medicale la Giurgiu i-a scos la proteste pe cetățenii din Ruse, care se tem că se va reveni la situația din urmă cu câteva decenii când aerul era de nerespirat din cauza combinatului chimic de la Giurgiu.
Duminică, începând cu ora 11.25, a avut loc în sensul giratoriu din proximitatea Punctului de trecere a Frontierei Ruse un protest al societăţii civile. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri, pe teritoriul Bulgariei.
Nu este prima dată când bulgarii reacționează față de intenția românilor de a construi un incinerator de deșeuri medicale la Giurgiu.
Până la data de 24 noiembrie, locuitorii din Ruse își pot exprima opinia cu privire la construcția instalației de la Giurgiu, după care Primăria Ruse își va exprima din nou avizul negativ.
Bulgarii susțin că investitorul român și-a actualizat și revizuit propriul Raport de Evaluare a Impactului asupra Mediului (REIM) și aduc drept argument în acest sens scrisoarea trimisă de ministrul mediului, Iulian Popov, către Primăria Ruse și Inspecția Regională pentru Mediu și Ape – Ruse pentru a-și exprima o opinie.
Primăria Ruse va examina în detaliu raportul și va transmite Ministerului Mediului un aviz negativ fundamentat cu privire la construcția incineratorului. Autoritatea competentă pentru Procedura de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontalier este ministrul Mediului și Apelor.
În august, primarul din orașul Ruse, Pencio Milkov, i-a transmis ministrului bulgar Iulian Popov și Ministerului Mediului din România o listă cu semnăturile a circa 1.700 de cetățeni care se împotrivesc investiției. În septembrie, comisiile mixte dintre autoritățile municipale bulgare și române s-au întrunit și au dat o declarație comună care a fost adresată președinților Bulgariei și României, precum și deputaților care reprezintă populația locală.
Proiectul de la Giurgiu în cifre
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din România a primit o notificare privind detaliile proiectului de construcție a incineratorului din Giurgiu, prin scrisoarea Nr. DGEICPSC/100850/08.08.2023, dar și un raport de evaluare a impactului asupra mediului, în limbile bulgară și engleză, precum și un raport privind gradul de evaluare a impactului proiectului asupra ariilor protejate din România (în bulgară și engleză).
Iată care sunt și principalii parametri ai incineratorului:
• Localizare: Terenul propus pentru implementarea proiectului este situat pe platforma 2 a fostei fabrici chimice din Giurgiu.
• Capacitate: 7,2 tone pe zi și respectiv 2.304 tone pe an
• Emisii în atmosferă: particule, dioxid de sulf, dioxid de azot și dioxid de carbon.
• Parametrii tehnici ai dispozitivului de evacuare: 1 coș cu diametrul de 500 mm și înălțimea de 10 m la o cotă de +/-0,00.
• Se va efectua monitorizarea permanentă pentru NOX, NH3, CO, SO2, HCl, HF, Hg, TCOV.
• Distanța de răspândire a concentrațiilor de poluanți atmosferici (la o viteză a vântului înregistrată de 16,9 m/s) este sub limita de 534 m.
Citeste si Locuitorii din Ruse nu vor incinerator de deșeuri la Giurgiu