Teodor Chirica, expert: "Un accident de tipul Cernobîl nu mai este posibil în prezent”
„Un accident de tipul Cernobîl nu mai este posibil în prezent datorită nivelului foarte ridicat de securitate nucleară a centralelor nucleare”, a declarat pentru Agerpres Teodor Chirica, expert în energie nucleară, președinte onorific al Forumului Atomic Român.
Expertul spune că noile centrale sunt protejate de structuri din beton foarte puternice.
Explicațiile expertului sunt oferite după ce la centrala Zaporojie unul dintre reactoare a fost bombardat de ruși, specialiștii afirmând că nu se înregistrează creșteri ale radiațiilor.
„Instalaţiile din reactoarele nucleare sunt protejate de anvelope de protecţie din beton, structuri armate foarte puternice, cu grosimi de peste un metru, proiectate pentru a nu fi afectate de evenimente externe, cum ar cutremure, proiectile sau incendii. Chiar şi în cazul extrem în care aceste sisteme ar putea fi fisurate, până la zona activă unde este amplasat combustibilul nuclear sunt o serie de structuri interne căptuşite cu plăci de oţel, precum şi structurile metalice care conţin combustibilul nuclear şi unde are loc reacţia de fisiune nucleară. Toate aceste sisteme de protecţie, precum şi sistemele tehnologice din interiorul reactorului nuclear, sunt calculate să reziste la cutremure de probabilitate extremă, care exced probabilitatea de a apărea o dată la 10.000 de ani”, a precizaat Teodor Chirica.
Expertul a explicat și de ce a fost posibilă catastrofa de la Centrala Cernobîl.
”Un accident de tipul Cernobîl nu mai este posibil în prezent datorită nivelului foarte ridicat de securitate nucleară a centralelor nucleare: diferenţele tehnologice majore, conceptul de apărare în adâncime, măsurile de protecţie, cultura de securitate nucleară a personalului, nivelul de control şi reglementare naţional şi internaţional. În situaţii extreme nu pot fi excluse posibile scurgeri de materiale radioactive, dar în cantităţi controlabile cu efecte reduse asupra populaţiei şi mediului. Este bine de precizat că Cernobîl a rămas un accident de referinţă la o centrală nucleară, unde, pe lângă unele slăbiciuni tehnologice, a contribuit foarte mult şi factorul uman, dar acest tip de centrale nucleare a fost retras din exploatare în statele membre deţinătoare”, a precizat Chirica.
Niciun pericol pentru populaţia din România
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), a transmis că echipamentul esenţial de la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina nu este afectat după incendiul provocat de bombardamentele ruse.
Departamentul de Energie al SUA a anunţat, ulterior, că centrala nucleară de la Zaporojie este protejată de o structură robustă, iar reactoarele au fost închise în siguranţă. Totodată, nu sunt înregistrate scurgeri de radiaţii.
„În prezent, autorităţile din România nu detectează radioactivitate crescută. Conform măsurătorilor efectuate astăzi se înregistrează niveluri normale de radiaţii după ce centrala nucleară din Zaporijie din sud-estul Ucrainei a fost atacată de forţele armate ruse. Nu există niciun pericol pentru populaţia din România”, a scris, pe Facebook, Barna Taczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Și Agenţia pentru Protecţia Mediului a transmis că „valorile înregistrate sunt normale pentru această perioadă şi nu prezintă un risc pentru mediu sau populaţie”.