Teodosie ne cere să nu ascultăm de medici în zilele de post: ”Nu au o pregătire duhovnicească”
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul (IPS) Teodosie, a sfătuit o persoană să nu ceară dezlegare de la duhovnic pentru a consuma produse de origine animală („frupt”) în zilele de post, chiar dacă medicul i-a recomandat o alimentație bogată din motive de sănătate. Într-o emisiune transmisă Radio Dobrogea, prelatul a subliniat că în chestiuni sufletești nu trebuie să se urmeze sfatul medicului, întrucât acesta nu are „pregătire duhovnicească”.
Răspunsul lui IPS Teodosie a venit în urma întrebării unei persoane cu o boală neurologică, care a vrut să știe dacă poate primi dezlegare de la duhovnic pentru a mânca produse din lapte, carne sau ouă, la indicația medicului. Preotul a respins această posibilitate, afirmând că postul trebuie respectat indiferent de circumstanțe și că alimentația „de dulce” nu este benefică sănătății.
„Nu vă luaţi după medic în cele sufleteşti. Medicul în general îndeamnă să mănânci consistent, că nu are o pregătire duhovnicească”, a răspuns Arhiepiscopul Tomisului. Acesta a continuat prin a sublinia că postul nu ar trebui să fie privit ca o povară prea mare și că cererea unei „dezlegări exagerat de mari” nu este justificată: „Nu mâncarea de dulce vă face sănătoasă, ceea ce vă îngreunează. Are toxine şi vă face mai rău”.
În final, IPS Teodosie a subliniat importanța respectării regulilor bisericești în materie de post, precizând că un duhovnic nu poate oferi dezlegare pentru încălcarea acestor rânduieli. „Ţineţi rânduiala. Nu cereţi dezlegare că nu are voie duhovnicul să calce rânduielile”, a insistat Arhiepiscopul, adăugând că postul, rugăciunea și credința în Dumnezeu sunt esențiale pentru o stare de bine: „Astea sunt rânduieli comune tuturor creştinilor şi mai multă rugăciune, mai multă credinţă în Dumnezeu şi va fi mai bine”.