Teoria conspirației, la cutia poștală. Mii de ieșeni au primit scrisori cu mesaj anti-vaccinist FOTO
Căsuţele poştale ale mai multor mii de ieșeni au fost bombardate cu mesaje conspiraţioniste privind vaccinarea și ”adevărurile” despre pandemie. Scrisorile îndeamnă populaţia să nu se testeze pentru Covid-19 și să nu se lase manipulaţi de autorităţi. De asemenea, mesajul îndeamnă oamenii să-i convingă pe cei din jurul lor de aceste „vremuri profetice în care trăim“.
Mesajele primite încep cu citate atribuite lui Albert Einstein, Mark Twain, Gandhi sau Benjamin Franklin. Apoi urmează cele zece puncte, care îi sfătuiesc pe ieşeni să nu se lase manipulaţi.
Astfel, ieşenii sunt îndemnaţi să nu se lase vaccinaţi „pentru nimic în lume“, fiind în pericol sănătatea, viaţa şi sufletul celor vaccinaţi. Se susține că vaccinul este o formă „de eutanasiere lentă“.
Testarea pentru Covid, considerată periculoasă de antivacciniști
De asemenea, sunt avertizați să nu se lase testaţi, pentru că tampoanele introduse „invaziv“ şi „până la creier“ sunt periculoase. Și să nu se lase manipulaţi, să aibă credinţă în Dumnezeu şi să nu se lase pradă fricii.
Tot în cele zece puncte, pe lângă îndemnul la rugăciune și fapte bune, mesajul afirmă şi că o serie de specialişti au fost „cumpăraţi“ de „sistem“. De aceea, să aleagă să se informeze „din surse alternative“ sau de la specialişti de „bună credinţă“.
În final, mesajul îi îndeamnă pe cei care îl citesc să încerce „să-i trezească“ şi pe cei din jur. Tot în scrisoare se afirmă că „trăim vremuri profetice, dificile, unice, întunecate, dar care se vor Lumina curând“. Finalul face trimitere la Apocalipsa din Biblie, relatează Ziarul de Iași.