Țepe imobiliare pe bandă rulantă: Cum poți pierde bani și apartamentul în același timp

Publicat: 18 mart. 2025, 07:57, de Andrei Ceausescu, în Imobiliare , ? cititori
Țepe imobiliare pe bandă rulantă: Cum poți pierde bani și apartamentul în același timp

Cumpărarea unei locuințe noi din faza de proiect la Iași este un proces marcat de numeroase incertitudini și riscuri. Pe de o parte, viitorii proprietari sunt atrași de posibilitatea de a avea un apartament personalizat, situat într-un bloc modern, amplasat într-o zonă verde. Pe de altă parte, procesul este presărat cu obstacole administrative, juridice și financiare, care pot prelungi sau chiar compromite achiziția.

Riscuri juridice și administrative

Una dintre principalele probleme cu care se confruntă cumpărătorii este lipsa autorizațiilor de construire sau emiterea acestora pe cale ilegală. Există situații în care blocurile sunt construite fără documentație legală, ceea ce face imposibilă intabularea locuințelor. Chiar și atunci când autorizația este obținută, aceasta poate fi anulată ulterior, dacă se constatată că a fost emisă pe un teren cu restricții urbanistice, cum ar fi un spațiu verde sau o zonă protejată.

Un exemplu concludent este cel al unui proiect imobiliar aprobat în 2018 în apropierea Selgros, în municipiul Iași. Deși dezvoltatorul a obținut certificatul de urbanism în 2020, acesta a expirat înainte ca Primăria să elibereze autorizația de construire. După ce a fost obținut un nou certificat în 2022, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice a respins proiectul, terenul fiind inclus într-un sit arheologic. Litigiul cu autoritățile a fost pierdut de investitor, iar proiectul a fost abandonat, scrie Ziarul de Iași.

Prelungiri, costuri suplimentare și lucrări neconforme

Chiar și atunci când construcția are toate avizele necesare, procesul de edificare poate fi întârziat ani de zile. Creșterea costurilor materialelor de construcție și a forței de muncă este uneori utilizată ca pretext pentru a solicita plăți suplimentare din partea clienților. Există cazuri în care dezvoltatorii modifică unilateral proiectul inițial, fără a informa cumpărătorii, ceea ce duce la complicații suplimentare.

Un astfel de caz este cel al familiei H., care în 2019 a contractat un apartament în complexul Cataleya, din zona Bucium, achitând un avans de 33.000 de euro. Deși dezvoltatorul se angajase să livreze locuința până în septembrie 2020, proiectul a fost modificat în timpul execuției, blocurile fiind repoziționate și supraînălțate. Din acest motiv, apartamentul nu a putut fi predat nici până în 2023. Familia H. a fost nevoită să apeleze la instanță pentru recuperarea banilor, iar procesul a fost încărcat de costuri juridice suplimentare.

Plata integrală în avans: risc major pentru cumpărători

Plata integrală a apartamentului din faza de proiect poate deveni un coșmar pentru cumpărători. Bianca S. a achitat într-o singură tranșă suma de 463.000 de lei pentru un apartament de 64 mp, cu o terasă de 40 mp, situat pe strada Barbu Lăutaru. Deși blocul urma să fie finalizat în martie 2021, problemele juridice ale proiectului au blocat finalizarea construcției.

Din cauza modificării neautorizate a planului inițial și a contestațiilor venite din partea vecinilor, lucrările au fost sistate, iar Bianca S. a fost nevoită să dea în judecată dezvoltatorul pentru recuperarea sumei plătite. După doi ani de procese, Tribunalul a decis rambursarea a 783.000 de lei, sumă ce include diferența de preț rezultată în urma creșterii prețurilor imobiliare. Totuși, investitorii au contestat decizia la Curtea de Apel, ceea ce prelungește agonia cumpărătoarei.

Ce e de făcut?

Achiziția unei locuințe din faza de proiect în Iași rămâne un pariu riscant. De la probleme administrative, la litigii urbanistice, prelungiri nejustificate și lucrări neconforme, procesul este departe de a fi sigur pentru cumpărătorii care investesc sume semnificative. Soluția pentru diminuarea riscurilor ar fi o reglementare mai strictă a pieței imobiliare și o protecție juridică mai mare pentru cei care și-au investit economiile într-o locuință care poate rămâne doar un vis neîmplinit.