Întreaga bază sportivă a fost afectată, iar peisajul, descris de localnici ca fiind „înfricoșător”, reflectă dezastrul cauzat de ape. Echipa Viitorul Costache Negri, care evoluează în competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal Galați, respectiv Cupa României și Liga a V-a, se vede acum în imposibilitatea de a-și desfășura meciurile pe terenul propriu.
Autoritățile sunt ocupate să scoată nămolul din casele oamenilor
Autoritățile locale depun eforturi necontenite pentru a scoate nămolul din casele oamenilor afectați. Primarul localității, Ștefan Luca, a declarat: „Facem eforturi deosebite, nu aș spune disperate, cu toate că, dacă privesc în profunzime, aș putea spune și așa. Încercăm să revenim la normalitate.”
Pe lângă curățarea localității, autoritățile au în plan și refacerea podurilor distruse de viitură, care au izolat parțial comunitatea.
Lupta pentru revenirea la normalitate este abia la început, însă locuitorii și autoritățile speră la un viitor mai sigur și mai stabil pentru zona grav afectată.