23:14 • Sănătate
Terenurile agricole dintr-un sat din Olt, câmp de antrenament pentru soldații francezi și portughezi
Un exercițiu militar la care au participat militari români de la o unitate militară din Caracal, dar și soldați portughezi și francezi a spulberat liniștea localității Giuvărăști din Olt. Oamenii locului nu au părut, însă, să fie prea tare impresionați și și-au văzut de treburi, în ciuda exerciţiilor de tragere care au durat aproape toată ziua.
Mai trebuie spus și că primarul urbei a încercat să-i liniștească pe săteni, probabil de frică să nu se instaureze panica în localitate: “Acest exercițiu este unul de antrenament, neavând nicio legătură cu conflictul militar din Ucraina”.
Exercițiile s-au desfășurat pe terenurile agricole de la marginea satului, printre oi, capre și gunoaie, unde au putut fi zărite toată ziua tancuri și mașini militare. Oltenii și-au văzut, însă de ale lor, deși recunosc că le este frică de bomba nucleară cu care rușii amenință omenirea.