Termocentrala Mintia va fi scoasă la vânzare prin licitație publică, cu prețul de pornire de 91,2 milioane euro
Centrala termoelectrică Mintia va fi scoasă la vânzare prin licitaţie publică, preţul de pornire fiind de 91,2 milioane euro, potrivit unui comunicat al casei de insolvenţă Expert Insolvenţă SPRL.
Expert Insolvenţă SPRL, în calitate de administrator judiciar al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, anunţă vânzarea în bloc prin licitaţie publică a Termocentralei Mintia. Preţul total de pornire al licitaţiei care va avea loc în data de 15.07.2022 la sediul SCEH SA din Petroşani, este de 91.236.832,87 euro, exclusiv TVA.
În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitaţia se va relua în data de 29 iulie 2022, apoi în 12 august 2022 şi ulterior în 26 august 2022, în aceleaşi condiţii de preţ şi locaţie.
Documentaţia de înscriere la licitaţie va trebui depusă electronic sau la sediul administratorului judiciar, cu opis semnat, cu cel puţin 72 ore (3 zile lucrătoare) înainte de data/ora licitaţiei.
Condiţiile de valorificare a acestui activ au fost aprobate de adunarea creditorilor SCEH SA în cadrul şedinţei convocată de administratorul judiciar la data de 20 mai 2022.
„Raportat la importanţa domeniului energetic şi impactul pe care o astfel de investiţie îl va avea pentru întreaga comunitate din zonă şi pentru Sistemul Energetic Naţional, acţionarul, Ministerul Energiei, a impus anumite condiţii cumpărătorului, precum realizarea unei noi capacităţi energetice de 800 Mwh în bandă pe gaz metan şi energie regenerabilă până la finele anului 2026. Pentru respectarea condiţiilor impuse, caietul de sarcini prevede o serie de sancţiuni, până la desfiinţarea vânzării şi plata de daune-interese”, se mai arată în comunicat.
Prin implementarea acestei măsuri vor putea fi puse în aplicare demersurile necesare astfel încât să se stopeze poluarea cu dioxizi de sulf, oxizi de azot şi pulberi şi Termocentrala Mintia să se adapteze la noile standarde europene prin care se urmăreşte trecerea de la producţia de energie electrică pe bază de cărbune la cea din surse regenerabile.
„Privind în perspectivă importanţa majoră a Termocentralei Mintia pentru zona de nord-vest a ţării şi nu numai, vom face tot posibilul să atragem în această licitaţie investitori majori, care au capacitatea să ofere un viitor acestei termocentrale, să o modernizeze, să optimizeze producţia de energie electrică şi să o dezvolte mai departe. Suntem încrezători că vom realiza această vânzare, care are toate şansele să devină cea mai importantă valorificare din insolvenţă din ultimii ani”, a spus Emil Gros, asociat coordonator al Expert Insolvenţă SPRL.
Termocentrala Mintia este compusă din terenuri (3.297.807 mp) şi construcţii, precum şi bunurile mobile şi echipamentele aferente.
Centrala termoelectrică Mintia este situată în sud-vestul Transilvaniei, pe malul râului Mureş, la 9 km distanţă de oraşul Deva. Centrala dispune în prezent de cinci grupuri energetice destinate producţiei de energie electrică şi termică, alimentate cu cazane de abur de 660 t/h, 13,72 MPa, 550 °C. Fiecare bloc constituie o unitate independentă şi are capacitatea de 1.075 MW (4×210 MW+1×235 MW). Energia electrică produsă, a fost livrată în sistemul naţional prin intermediul unei staţii de interconexiune – Mintia de 110kV220 kV şi 400 kV.
Centrala a fost pusă în funcţiune în trei etape: 1969 – 1971 (etapa 4×210 MW), 1977 – grupul 5 şi 1980 – grupul 6 de câte 210 MW fiecare. Grupul 3 a fost retehnologizat în anul 2009 la 235 MW.
De la punerea în funcţiune şi până la finele anului 2011, termocentrala Mintia a livrat 204 TWh din energia electrică necesară României şi a consumat 117 milioane tone de cărbune.
Cu o istorie de peste 50 de ani, Termocentrala Mintia a fost oprită anul trecut în luna martie.