Tesla pierde primul loc în Europa. În iulie nu a mai fost cea mai vândută marcă de maşini electrice
Constructorul german de automobile BMW a depăşit în premieră Tesla pe piaţa automobilelor electrice din Uniunea Europeană (UE) în luna iulie, scriu joi publicaţiile internaţionale din domeniul auto.
Pentru prima dată în istorie, BMW a vândut mai multe vehicule electrice în UE decât rivalul american Tesla
Pe o piaţă care pe ansamblu a încetinit, BMW a vândut mai multe vehicule electrice în Uniunea Europeană decât rivalul american Tesla, pentru prima dată în istorie.
Datele Jato Dynamics arată că în luna iulie 2024 vânzările de automobile BMW complet electrice în blocul comunitar au crescut cu aproape o treime, până la 14.869 de unităţi. În schimb, livrările Tesla au scăzut cu 16% până la 14.561 de unităţi.
Tesla este în continuare lider de vânzări pe piaţa din UE cumulat pe primele şapte luni ale anului, dar avansul puternic înregistrat de BMW în luna iulie reprezintă o premieră.
În total, luna trecută, europenii au înmatriculat 139.300 de automobile electrice noi, în scădere cu 6% comparativ cu luna iulie 2023.
Cererea pentru automobile electrice scade în Europa, după ce o serie de ţări, inclusiv Germania şi Suedia, au oprit sau au redus subvenţiile, ceea ce i-a făcut pe producători să îşi revizuiască strategiile referitoare la automobile electrice.
Vânzările Tesla pentru Model 3 și Model Y sunt în scădere
Performanţa BMW vine pe fondul scăderii cererii pentru Tesla Model Y, cea mai vândută mașină din Europa și din lume anul trecut, și pentru Tesla Model 3.
Scăderea pentru Model Y în iulie a fost de 16% până la doar 9.544 de bucăți, iar cererea pentru Model 3 s-a diminuat cu 17%, berlina compactă pe baterii fiind solicitată doar de 4.694 de clienți.
Automobilul Model Y al celor de la Tesla şi-a păstrat titlul de cel mai bine vândut model electric în Europa, în prima jumătate a anului, însă livrările pentru acest model vechi de peste patru ani sunt în scădere.
„Lipsa de claritate cu privire la subvenţii şi/sau viitorul automobilelor electrice continuă să reprezinte o barieră pentru consumatori. Aceşti factori, împreună cu valoarea reziduală mică pentru automobilele electrice, au contribuit la declinul înregistrat în luna iulie”, a declarat analistul Jato, Felipe Munoz.
BMW a reuşit să meargă împotriva trendului descrescător graţie unei cereri solide pentru automobilele sale electrice, inclusiv modelele i4 şi iX1, care s-au vândut mai bine decât modelele cu dimensiuni similare ale rivalilor Mercedes şi Audi.
În paralel, deşi constructorii chinezi, în frunte cu BYD Co. şi SAIC Motor Corp., s-au extins treptat în Europa în acest an, noile tarife anunţate de Bruxelles au încetinit afluxul de automobile electrice chineze cu 45% în luna iulie, comparativ cu iunie.