Testarea elevilor anti-Covid la școală. Când ajung testele în unitățile de învățământ

Publicat: 15 nov. 2021, 15:30, de Raluca I. Heroiu, în Educație , ? cititori
Testarea elevilor anti-Covid la școală. Când ajung testele în unitățile de învățământ

Ministerul Sănătății a anunțat vineri seară procedura privind administrarea testelor pe bază de salivă în școli și grădinițe. Testele ar urma să ajungă în unitățile de învățământ spre finalul acestei săptămâni.

Procedura de testare Covid a elevilor și preșcolarilor

Testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va face în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii – adică în zilele de luni și joi, la nivelul fiecărei unități de învățământ – școli și grădinițe.

Testarea se va face în sala de clasă/grupă, de către cadrul medical/persoanele desemnate din cadrul unității de învățământ, la începutul orelor de program. Testarea propriu-zisă este simplă și ușor de executat, fără a necesita cunoștințe medicale de specialitate, precizează Ministerul Sănătății.

Personalul unităților învățământ va fi instruit privind colectarea testelor utilizate, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios.

Testele se vor arunca în coșuri de gunoi prevăzute cu capac și pedală prevăzute cu sac de gunoi, și vor fi colectate și eliminate pe un circuit separat, conform prevederilor OMS 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale.

Procedura de testare a elevilor se va încheia cu dezinfecția corectă a mâinilor.

  • De precizat că, în funcție de specificațiile producătorului, pentru un rezultat corect trebuie să nu se consume alimente sau băuturi cu 30 sau chiar 60 de minute înainte de efectuarea testării, ceea ce ar putea însemna că cei mici nu pot mânca acasă în diminețile în care se face testul.

Ce se întâmplă în cazul unui test rapid din salivă care iese pozitiv

În cazul elevilor cu test antigenic rapid din salivă pozitiv:

  • a) Cadrul medical/persoanele responsabile desemnate vor anunța imediat părinții/reprezentantul legal al elevului.
  • b) Elevul va fi izolat în cabinetul medical sau în spațiul special desemnat și organizat, unde va fi monitorizat de către un cadru medical sau persoanele special desemnate, conform prevederilor prevăzute la punctul VI – Protocoale, subpunctul 4 – Protocol de izolare a copiilor cu simptome specifice COVID-19 din Anexa la Ordinului comun MS/MEC/5338/2015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2;
  • c) Cadrul medical sau, după caz, persoanele responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ vor solicita la direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București efectuarea testării prin metoda RT-PCR a elevului.
  • Unitățile de învățământ din sistemul public și privat vor raporta direcțiilor de sănătate publică județene si a municipiului București, cazurile cu rezultat pozitiv la testul antigenic rapid din salivă, în vederea testării prin metoda RT-PCR.
  • Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor asigura testarea prin RT-PCR a elevilor cu rezultat pozitiv la testul antigenic rapid din salivă.

Cum se interpretează un test de salivă

Cele trei rezultate posibile:

Pozitiv
: Apar două linii. O linie colorată apare în zona martor (C) și o altă linie colorată apare la zona de test (T), indiferent de intensitatea liniei de testare.

Negativ
: O linie colorată apare în zona-martor (C) și nu apare nicio linie în zona de test (T).

Neconcludent:
 Linia de control nu apare. Volumul specimenului insuficient sau tehnicile incorecte din punct de vedere procedural constituie motivele cele mai probabile ale rezultelor nule.

Când vor ajunge testele pentru depistarea Covid în școli

La finalul săptămânii trecute încă nu exista o dată clară pentru când ajung testele în școli și când începe propriu-zis testarea. Duminică, Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, declara că testele ajung „în a doua jumătate a săptămânii viitoare.

„Ultimele informatii de la ONAC (Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate – n.r.) și IGSU erau ca testele ajung în a doua parte a săptămânii viitoare, așa cum am anunțat bazându-ma pe această informație din partea celor responsabili pentru achiziție și distribuție în teritoriu/scoli”, spunea Cîmpeanu duminică, într-un mesaj transmis jurnaliștilor.

Dacă acest termen se respectă, joi ar putea începe propriu-zis testarea elevilor.

Este vorba de circa 70 de milioane de teste de salivă, în trei loturi.