THR Marea Neagră scoate la vânzare complexul Venus din Eforie Nord pentru 4 milioane de euro

Publicat: 07 apr. 2023, 22:15, de Viorela Pitulice, în Turism , ? cititori
THR Marea Neagră scoate la vânzare  complexul Venus din Eforie Nord pentru 4 milioane de euro

Complexul turistic Venus din Eforie Nord este scos la vânzare de Compania Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră la preţul de 4 milioane de euro, potrivit unui raport publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

„Cu referire la aplicarea Hotărârilor AGOA nr. 8 şi nr. 9 din data de 29.11.2022 şi a Hotărârii AGOA nr. 2/13.03.2023, Consiliul de Administraţie al THR Marea Neagră SA informează acţionarii cu privire la vânzarea complexului turistic Venus din staţiunea Eforie Nord, la preţul de 4 milioane euro”, se arată în document.

THR Marea Neagră este o societate pe acţiuni rezultată din fuziunea prin absorbţie de către Eforie SA a patru mari societăţi de turism de pe litoralul românesc: Carmen Silva SA, Mioriţa Estival SA, Venus SA şi Saturn SA.

THR Marea Neagră dispune de 5.400 de locuri de cazare și poate fi clasificată drept cea mai mare societate comercială de turism din sud-estul Europei.