Tichete de masă și loterii cu premii în bani pentru cei care se vaccinează împotriva coronavirusului
Guvernul Cîțu a aprobat luni Ordonanța de Urgență care prevede acordarea unor tichete de masă și posibilitatea înscrierii la o loterie cu premii în bani pentru persoanele care se vaccinează împotriva coronavirusului.
Tichetele de masă în valoare de 100 de lei vor fi acordate din momentul în care intră în vigoare ordonanța de urgență – adică după ce se publică în Monitorul Oficial.
Toate persoanele care se vaccinează din acel moment pot primi aceste tichete de masă, însă nu și cei care s-au vaccinat până acum. În schimb, aceștia din urmă vor putea participa la loteriile naționale care vor fi organizate începând cu luna octombrie. Cine dorește să participe trebuie să fie vaccinat și să se înscrie la loterie.
Proiectul de Ordonanță de Urgență poate fi consultat aici.
Tichete de masă pentru cei care se vaccinează
Persoanele vaccinate cu schema completă de vaccinare (ambele doze sau doza unică) vor beneficia de o alocație de hrană în valoare de 100 lei, sub formă de tichete de masă. Vorbim, mai exact, de tichete emise conform Legii nr. 165/2018.
Tichetele vor fi distribuite prin intermediul centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie și ambulatoriilor de specialitate (regulile vor fi date ulterior prin ordin al Ministerului Sănătății).
Atenție: Este precizat expres că măsura va fi pentru cei care se vor vaccina complet după intrarea în vigoare a proiectului de ordonanță.
Loterii în bani pentru cei vaccinați
Organizarea unei loterii de vaccinare cu premii în bani, pe care Guvernul vrea să o introducă tot în cadrul Legii 55/2020. Premiile se vor acorda celor vaccinați cu schema completă, iar prima extragere va avea loc în octombrie 2021.
Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul.
Proiectul de ordonanță nu prevede detalii concrete cu privire la premii, ci doar că persoanele care se vaccinează se vor înscrie online pe site-ul de pe care se obțin certificatele digitale verzi, în condițiile stabilite printr-un ordin ulterior al Ministerului Sănătății și al Ministerului Economiei.
În acest caz, măsura va viza inclusiv persoanele deja vaccinate complet la momentul intrării în vigoare a proiectului de OG, nu doar cele vaccinate complet după acel moment. „Ca o măsură suplimentară de recompensare a tuturor persoanelor care au fost vaccinate împotriva COVID 19 se propune, de asemenea, organizarea Loteriei de vaccinare, care constă în acordarea de premii în bani persoanelor vaccinate cu schemă completă de vaccinare”.