Tichete sociale de 250 lei. Ce alimente pot fi cumpărate, de la lactate și până la cafea. Care sunt excepțiile
Cum tichetele sociale de 250 lei au fost activate de ceva vreme, oamenii au început să facă și cumpărăturile, numai că nu prea știu ce pot să cumpere. Dacă inițial se vorbea de șase alimente de bază, în realitate se poate cumpăra mult mai mult, de la carne și legume, până la lactate, băuturi nonalcoolice sau cafea, adică tot ceea ce înseamnă alimente.
În același timp, este interzisă achiziția de tutun și alcool, după cum ne-a declarat reprezentantul unui retailer important prezent pe piața locală.
Dacă autoritățile s-au ferit să spună clar ce include lista de alimente ce pot fi cumpărate cu ajutorul tichetelor sociale, iată că răspunsul vine de la comercianți și de la cei care folosesc voucherele și comentează pe forumurile de specialitate.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat recent că a doua emisiune de carduri sociale va avea loc în septembrie. Vor fi incluse atât persoanele care nu au fost trecute în listele inițiale, dar și cele devenite eligibile începând cu 1 iulie 2022. Până la acest moment, au primit voucherele 2.480.613 de persoane.
Citeste si Care sunt magazinele în care puteți folosi tichetele sociale de 250 lei
MIPE susține că noii beneficiari vor primi cardurile până pe 3 septembrie. Cinzi zile mai târziu, pe 8 septembrie, urmează să fie alimentate toate cardurile valide cu a doua din cele 4 tranșe în valoare de câte 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde.
Cine beneficiază de vouchere
Tichetele sociale de 250 lei reprezintă un sprijin material acordat persoanelor vulnerabile, scopul fiind compensarea unei părți din cheltuielile cu hrana ce asigură traiul zilnic pentru achiziționarea de produse alimentare și/sau pentru asigurarea de mese calde.
MIPE acordă vouchere sociale următoarelor categorii de persoane: pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.
De asemenea, voucherele se dau şi familiilor cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare, potrivit MIPE.
Citeste si Unde trebuie să vă adresați dacă nu ați primit tichetele sociale de 250 lei sau nu sunteți pe listă