Ţigara electronică, da sau ba?
“Țigările electronice sunt cu 95% mai puțin dăunătoare decât tutunul și ar trebui să fie promovate ca soluție pentru a ajuta fumătorii să se lase de fumat”. Astfel nota un studiu realizat de o agenție a Ministerului Sănătății din Marea Britanie, citat de Reuters.
“Țigările electronice nu sunt complet lipsit de riscuri, dar dovezile arată că, în comparație cu tutunul, acestea sunt considerabil mai putin dăunătoare”, sublinia profesorul Kevin Fenton, unul dintre autorii studiului.
Aceasta s-a spus încă de la începuturile țigărilor electronice. Dar, așa cum era de așteptat, potrivit principiului ce e bun acum, peste o vreme nu mai e, iată că a sosit momentul…”Moda ţigărilor electronice a devenit un real pericol pentru sănătatea publică”, avertizează în prezent Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
O nouă ușă spre dependență
OMS a avertizat că ţigările electronice sunt vătămătoare pentru sănătate, conţinând lichide care creează dependenţă, cu doze mari de nicotină şi alte substanţe toxice. Mai multe studii au concluzionat că majoritatea utilizatorilor folosesc în acelaşi timp ţigările electronice şi pe cele tradiţionale. OMS a avertizat că ţigările electronice au deschis tinerilor o nouă uşă spre dependenţă. Potrivit cifrelor, în lume sunt 1,1 miliarde de fumători convenţionali şi 367 de milioane de fumători de ţigări electronice. În Spania, de exemplu, sunt peste o jumătate de milion de fumători de ţigări electronice, potrivit Uniunii întreprinzătorilor şi promovatorilor ţigării electronice (UPEV). Din 2014, când a fost aprobată utilizarea ţigării electronice prin directiva Uniunii Europene, în fiecare an creşte cu 25% numărul fumătorilor de ţigări electronice din Spania, potrivit Euronews.