Patronul Tik Tok își obligă angajații să muncească mai puțin

Publicat: 01 nov. 2021, 17:10, de Otilia Caloian, în Internațional , ? cititori
Patronul Tik Tok își obligă angajații să muncească mai puțin

Grupul chinez ByteDance Ltd., proprietarul popularei aplicaţii video TikTok, a ordonat angajaţilor săi să muncească doar nouă ore pe zi, de la 10.00 la 19.00, de luni până vineri. Pentru chinezi este șocant, ei fiind obișnuiți să muncească, zilnic, minimum 12 ore, șase zile pe săptămână.

În cazul în care angajații Tik Tok ar vrea să muncească peste program, ei vor trebui să ceară o permisiune, cu o zi în avans, potrivit unui document intern, citat de Bloomberg.

Ritmul de lucru intens din China, cunoscut popular sub denumirea „996” pentru că angajaţii lucrează de la 9:00 dimineața la 9:00 seara, șase zile pe săptămână, a fost mult timp lăudat de miliardarii chinezi din sectorul tehnologiei, de la fondatorul Alibaba Group Holding Ltd., Jack Ma, şi până la fondatorul JD.com Inc., Richard Liu. Însă, în ultima perioadă, acest program de lucru a început să fie criticat după mai multe cazuri de deces asociate cu suprasolicitarea, ceea ce a generat plângeri pe social media. După ce preşedintele Xi Jinping a făcut un apel pentru „prosperitate comună”, autorităţile de la Beijing şi-au înmulţit avertismentele împotriva angajatorilor pentru ca aceştia să se abţină de la a impune un program de lucru suplimentar nerezonabil.

Potrivit noului program de muncă de la ByteDance, angajaţii pot solicita să lucreze peste program însă nu mai mult de trei ore într-o zi din cursul săptămânii sau opt ore într-un weekend. Cei care vor lucra ore suplimentare vor fi plătiţi cu o sumă de trei ori mai mare decât salariul normal.

TikTok a înregistrat o creştere explozivă a numărului de utilizatori la nivel mondial în ultimii ani, în pofida faptului că a intrat în vizorul autorităţilor de reglementare din SUA şi alte regiuni. La finele lunii septembrie, TikTok a ajuns la un miliard de utilizatori activi lunari în întreaga lume.

Deţinută de compania chineză chineză ByteDance, TikTok a devenit cea mai descărcată aplicaţie mobilă din lume în 2020, devansând Facebook şi aplicaţiile sale de mesagerie, semn că pandemia de coronavirus a extins popularitatea platformei de clipuri dincolo de publicul său iniţial, adolescenţii.