Angel Tîlvăr, ministrul Apărării: cifre concrete despre pensiile militare
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a arătat că pensia medie pentru un soldat gradat depăşeşte puţin suma de 3.000 de lei şi a precizat că în Armată pensiile nu sunt uriaşe, a informat news.ro.
Totuși, cea mai mare pensie este 38.998 lei, pentru generali. Cele mai mari pensii sunt ale magistraților militari, de până la 56.160 de lei.
„La începutul lui 2024 a fost o indexare de 13,8%, ea a fost precedată de o indexare de 5,1%. Media pensiilor de serviciu, pentru soldat gradat – 3.258 de lei, subofiţeri – 4.000 de lei, ofiţeri – 6.441 de lei, generali – 12.873 de lei. Vreau să demontez un mit, că pensiile în Armată sunt uriaşe. Într-adevăr, avem 10 pensii care sunt între 43.123 de lei şi 56.160 de lei. Ele aparţin unor magistraţi militari. Cea mai mare pensie militară este 38.998 de lei, pentru generali”, a declarat Angel Tîlvăr la Antena 3 CNN.
Tîlvăr a comparat Armata cu o mică Românie
„În afară de pensii avem indemnizaţii prin care ajutăm pe cei care au pensii mici din punctul de vedere al compensărilor la energia electrică, decontăm o parte din cheltuielile pentru tratament şi pentru refacere, de asemenea, pentru că MApN este o Românie în miniatură, întâlnim militari activi, dar întâlnim şi personal civil, sunt ai noştri şi orfanii, şi cei răniţi în teatrele de operaţii, şi văduvele de război, şi veretanii de război, în MApN avem spitale, policlinici, cultul eroilor, ansambluri artistice, sport, instituţii de învăţământ, este o Românie în miniatură”, a spus Tîlvăr.
Un proiect de lege privind soldele, în februarie
Ministrul Apărării Naţionale a adăugat că după data de 4 februarie Curtea Constituțională a României va discuta despre proiectul de lege privind soldele.
„În ceea ce priveşte soldele de grad, MApN nu s-a opus în Parlament proiectului de lege care viza soldele. Aşteptăm ca după 4 februarie Curtea Constituţională va reveni şi atunci să vedem ce metode putem găsi pentru a îndeplini un lucru pe care ni-l dorim şi noi”, a spus Tîlvăr.
Un pensionar militar octogenar a precizat, sub condiția anonimatului pe un grup al militarilor în retragere, că un colonel ieșit la pensie în urmă cu 30 de ani are pensia cât un subofițer care a ieșit la pensie anul trecut.