10:25 • ACTUALITATE
Timiș: Adolescent înjunghiat în drum spre şcoală. A fost internat în stare stabilă
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2020/11/Politia-Romana-Facebook.jpg)
Poliția Română / Facebook
Un adolescent de 17 ani a fost înjunghiat, miercuri dimineaţa, în drum spre şcoală, în zona Pieţei 700 din Timişoara, în urma unei altercaţii cu un alt băiat şi cu o fată.
Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că „un băiat ar fi avut o altercaţie cu un altul, iar o fată, probabil prietena unuia dintre ei, l-a înjunghiat cu un obiect înţepător pe celălalt, în zona pieptului. Victima a fost internată la spital, în stare stabilă”.
Poliţia şi procurorii fac cercetări, urmând să fie luate măsurile legale care se impun.