Timișoara se apropie de carantina totală. Ce spune Dominic Fritz
Este puțin probabil ca Timișoara să evite impunerea măsurii de carantinare a orașului și a zonei metropolitane, a declarat primarul, Dominic Fritz.
Dominic Fritz a anunțat că în Timișoara rata de infecție se apropie de 6 la mia de locuitori, ceea ce înseamnă că orașul intră într-un scenariu de creștere exponențială.
„Trebuie să spun, din păcate, că este puțin probabil că vom putea evita o carantinare a orașului și de fapt a întregii zone periurbane. Ieri, DSU a dat o comunicare ca localitățile care depășesc rata de infectare de 6 cazuri la mia de locuitori trebuie să trimită concluziile lor privind necesitatea impunerii măsurii de carantină sau justificarea pentru neinițierea carantinării”, a declarat Dominic Fritz într-o declarație de presă.
Fritz spune că scopul principal trebuie să fie acela ca la sfârșitul lunii decembrie, timișorenii să poată sărbători un Crăciun cât de cât normal și „să salvăm cât mai multe vieți”.
„Dacă privim cifrele în față, atunci dacă realizăm că oricum la un moment dat o să trebuiască să carantinăm zona metropolitană Timișoara. Poate e mai bine decât mai târziu, pentru că bineînțeles, cu fiecare zi ce cresc infectările este mai greu să le limităm”, a mai declarat Dominic Fritz.
Edilul spune că măsura este necesară în momentul în care spitalele nu mai pot face față numărului mare de pacienți.
“Nu are rost să luăm măsuri doar de dragul măsurilor, trebuie să luăm măsuri eficace și despre care știm că vor și produce efecte în două săptămâni. Nu aș vrea să exclud nimic, pentru că situația e serioasă. Spitalele sunt pline, iar în alte țări aceste măsuri dure se iau în alte țări când spitalele mai au liber 20-30% capacitate pentru că se știe că durează până măsurile au efecte”, a spus Fritz.