Exclusiv

Timișorenii înapoiază 2 mil. euro câștigați de Robu pentru proiectul Turnul de Apă. Fritz spune că va folosi „fonduri proprii”

Publicat: 16 apr. 2025, 20:27, de Rona David, în Cultură , ? cititori

Bogdan Trîmbaciu, directorul Unității de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, a vorbit pentru PUTEREA despre cei care nu au reușit să beneficieze de banii din programul RO-CULTURA. Marea perdantă este Primăria Municipiului Timișoara, care trebuie să înapoieze cei aproximativ 2 milioane de euro din cauza neimplementării proiectului „Refuncţionalizare imobil pentru Centrul Cultural – Turn de Apă, Iosefin”.

O pierdere a unui beneficiar o considerăm ca o pierdere a noastră. Modul nostru de a continua este de a sprijini beneficiarii și de a-i ajuta să depășească probleme pe care le au. Din acest motiv și avem absorbția de peste 90% și întotdeauna a fost așa. Din păcate, întotdeauna există și probleme pe care nu putem noi să le rezolvăm și care trebuie rezolvate de către beneficiarii proiectului.

Este cazul de la Timișoara, unde, deși ei acum 2 ani implementaseră peste 50% din investiție, din cauza unor probleme pe care în continuare nu le înțeleg, cauzate de echipa de management de proiect, au ajuns să nu reușească să finalizeze la timp investiția.

Investiția se va face din fondurile proprii ale municipiului Timișoara

Așa ne-a asigurat domnul primar Dominic Fritz, dar banii din fondurile RO-CULTURA sunt pierduți și trebuie returnați. Acesta este practic singurul proiect mare care a avut probleme de genul acesta.

Proiectele de la Giurgiu și Băile Herculane, abandonate 

Au fost încă două proiecte la care beneficiarii au renunțat, spune Trîmbaciu, explicând că aceștia nu au mai vrut să implementeze mai departe, din diverse motive pe care oricum nu le înțeleg.

Unul a fost la Giurgiu și altul a fost la Băile Herculane și au renunțat să mai facă investiția, și atunci bine n-au trebuit să dea foarte mulți bani înapoi pentru că încă nu primiseră sume considerabile, nederulând foarte multe activități, dar în rest proiectele au fost duse până la capăt, vorbim de proiectele mari.

Și proiectele mici, în general, au fost cam toate foarte bine. Întotdeauna, la final, mai găsești un contrăcțel care n-a fost semnat cum trebuie sau o lucrare care n-a fost făcută perfect, și atunci mai sunt mici ajustări, normal, cu tăieri de bani, dar e insesizabil și în general se ridică la sub 5% din valoarea cuantumului proiectelor.

Ce s-a întâmplat la Timișoara

Reabilitarea acestui monument a început în 2020, când administraţia Robu a reuşit să obţină finanţare maximă de la Ministerul Culturii, prin Programul RO-Cultura, adică 2 milioane de euro.

Potrivit Ziua de Vest, în 2021, administraţia Fritz a lansat licitaţia pentru „Refuncţionalizare imobil pentru Centru Cultural – Turn de Apă, Iosefin”, a stabilit firma şi a demarat lucrările. La începutul anului 2023, când ar fi trebuit să fie gata, lucrările nu ajunseseră nici măcar la jumătate. Toate acestea, spuneau atunci reprezentanţii primăriei, pentru că asocierea de firme care a câştigat contractul de aproape 1,6 milioane de euro, având ca lider Alca European Foundss SRL şi Research Consorzio Stabile Societa Consortile A.R.L, nu şi-ar fi făcut treaba.

Abia în vara lui 2023, administraţia locală a Timişoarei a decis să rezilieze contractul cu primul constructor, a organizat o nouă licitaţie pentru lucrările rămase de făcut şi a actualizat datele financiare ale proiectului abia în decembrie 2023.

Abia în iunie 2024, Primăria Timişoara a stabilit un nou constructor pentru continuarea lucrărilor, firma Alex Dia Construct, care se afla încă de pe atunci pe o „listă neagră” a Primăriei Timişoara pentru obiective nefinalizate la timp. Firma primea pentru reabilitarea Turnului de Apa din Iosefin 7.691.937 lei fără TVA, adică peste 1,8 milioane de euro cu TVA.

La Turnul de Apă din Iosefin, compania Alex Dia avea la dispoziţie 6 luni să finalizeze renovarea, însă lucrările nu s-au încheiat nici de astă dată la termenul din contract, 31 decembrie 2024.

Cei care derulează Programul RO-Cultura prin Ministerul Culturii au reuşit să ofere o ultimă extindere de termen, până la 15 martie, dar constructorul nu s-a putut încadra nici în acest interval de timp.

Ce este Turnul de Apă din Timișoara

Castelul de Apă din Iosefin, situat pe strada Gheorghe Barițiu din Timișoara, are o înălțime de 52 de metri. A fost construit în 1914, fiind proiectat de inginerii Janos Lenarduzzi și Richard Sabathiel. Rolul său era de a regla nivelul apei de consum pentru populație. Împreună cu turnul similar din Fabric, acesta putea asigura apa pentru întregul oraș timp de mai multe ore.

Programul RO-CULTURA

Miercuri, 16 aprilie 2025, a avut loc conferința de închidere a Programului RO-CULTURA, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021, un program care, în ultimii șapte ani, a sprijinit 68 de proiecte ce au transformat scena culturală din România, prin restaurarea patrimoniului, antreprenoriat cultural, expoziții inovatoare, inițiative bilaterale și multe altele.