Tineri blocați pe un drum impracticabil din Brașov. Au aflat despre acesta de pe rețelele sociale

Publicat: 09 dec. 2024, 17:38, de Lavinia Tudor, în ACTUALITATE , ? cititori
Tineri blocați pe un drum impracticabil din Brașov. Au aflat despre acesta de pe rețelele sociale

Doi tineri au rămas blocați cu mașina pe un drum din județul Brașov, cunoscut ca fiind impracticabil în timpul iernii, după ce au aflat despre acesta de pe rețelele sociale. Intervenția jandarmilor montani a fost necesară pentru a-i ajuta să ajungă pe un drum circulabil.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov (IJJ Brașov), cei doi tineri au apelat duminică seara numărul de urgență 112, semnalând că au rămas blocați pe un drum acoperit cu zăpadă și înghețat, care leagă localitățile Șirnea și Peștera.

„În cel mai scurt timp de la primirea apelului, jandarmii au ajuns la cei doi tineri, care, deși erau speriați, nu aveau probleme medicale. Le-au spus colegilor noștri că au aflat de acest drum pe rețelele sociale și l-au preferat în detrimentul drumului național. Ceea ce nu au știut tinerii este faptul că acest drum este folosit de localnici doar vara, iarna acesta fiind impracticabil”, a anunțat IJJ Brașov, conform Știrile Pro Tv.

Autoritățile le reamintesc tuturor turiștilor să se informeze temeinic și din surse sigure despre traseele pe care le aleg și să țină cont întotdeauna de condițiile meteo din zonele pe care le traversează.