Tinerii din Galați continuă protestele: „O țară ca afară nu e legionară!”

Publicat: 28 nov. 2024, 23:07, de Sorin Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
Tinerii din Galați continuă protestele: „O țară ca afară nu e legionară!”

Pentru a doua seară, tinerii din Galați, majoritatea studenți și elevi, au protestat față de pericolul pe care îl reprezintă pentru România ascensiunea unui candidat la președinție extremist, filorus, cu viziuni legionare, anti-UE și NATO

După ce miercuri seara peste două sute de tineri din Galați au venit în centrul orașului la invitația organizației „PACT pentru Galați”, la „o întâlnire pașnică, de avertizare a societății și de solidarizare în fața pericolului pe care un candidat extremist, filorus, cu viziuni legionare, anti-UE și NATO îl presupune pentru România”, joi seara a fost reluat protestul, dar de această dată au fost doar câteva zeci de protestatari. O cauză ar putea fi succesiunea de știri din timpul zilei care a complicat mult situația.

Protestele au loc în piațeta din fața Prefecturii, unde au avut loc și protestele din 2017 la emiterea Ordonanței 13, iar în 1990 se adunau adepții din Galați ai protestelor din Piața Universității. Au fost organizate aici și proteste ale sindicatelor dar principala semnificație este acea de spațiu al protestelor pentru apărarea democrației.

Pe una dintre pancarte era scris „Viitorul e în Vest, noi nu vrem să fim ca-n Est”, pe altele scria „Mâna jos de pe Democrație”, „Viitorul suntem noi!”. „Tinerii vor democrație” și „Călin Putin Georgescu, Diana Șoșoacă, George Simion = putiniștii trădători ai României”.

Scandările tinerilor exprimau opțiunile lor pro-europene, „O țară ca afară e europeană”, „Problema e corupţia/ UE e soluţia” și „România, nu uita/ Europa-i casa ta”, dar și hotărârea lor de a se opune ascensiunii extremismului: „O țară ca afară nu e legionară” și „Tinerii vă cer în cor nu votați un dictator”.

O nouă generație de apărători ai valorilor democrației

Ceea ce a surprins la ieșirile în stradă de acum este că sunt foarte mulți tineri, mulți studenți și elevi de liceu. Printre cei trei sute de protestari erau doar câțiva dintre gălățenii care participau seară de seară la protestele față de promovarea „Ordonanței 13”.

De fapt, probabil că tinerii care protestează acum, erau la vremea protestelor din 2017, în băncile școlii gimnaziale. Este încurajator că această generație evaluează impactul pe care îl au asupra viitorului lor atacurile la democrație și au avut o reacție atât de rapidă.

Doru Căstăian, profesor de ştiinţe socio-umane la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”, profesor asociat de gândire critică şi bioetică la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, a declarat că tinerii au propriile ierarhii de valori civice și discernământ:

„Eu sunt convins că tinerii, mai mici sau mai mari, au mintea lor, au discernământul lor, cel puțin unii dintre ei își pot selecta sursele și pot judeca cu capul lor”