Tinerii ucrainieni nu se grăbesc să se înscrie în universitățile românești
Războiul declanșat între Rusia și Ucraina în 24 februarie 2022 a adus numeroși refugiați ucrainieni în țara noastră. Între ei s-au numărat mulți tineri și copii. La ora actuală avem peste 7.000 de tineri ucrainieni care sunt înscriși în învățământul românesc. Totuși, foarte puțini tineri ucrainieni aleg să studieze în universitățile românești.
Conform datelor oficiale colectate și furnizate de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), un număr de 7.353 tineri ucraineni sunt înscriși în sistemul educațional din România. Dintre aceștia, 1.983 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani sunt înscriși la grădiniță, iar 5.370 de tineri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani sunt înscriși la nivel primar, gimnazial și liceal. Totodată, 16.137 copii sunt înscriși în școlile din țara noastră în calitate de audienți, lucru care le permite să participe activ în clase, fără a fi însă evaluați și notați. Aceasta se întâmplă din cauza barierelor de limbă, în bună măsură.
Odată cu începerea ostilităților între Ucraina și Rusia, milioane de ucrainieni au luat drumul pribegiei, mulți ajungând în România. Ziarul Puterea a stat de vorbă cu deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi, din Grupul parlamentar al minorităților naționale, reprezentant al minorității ucrainiene pentru a afla mai multe despre situația tinerilor și copiilor ucrainieni refugiați pe teritoriul României. Astfel, am aflat că Uniunea Ucrainenilor din România s-a implicat în facilitarea și accelerarea integrării sociale a refugiaţilor ucraineni (adulţi şi copii), prin organizarea unor proiecte educaționale și culturale care să îi ajute să se obișnuiască în noul mediu și să treacă peste trauma provocată de strămutare. „În calitate de deputat al minorității ucrainene din România m-am implicat activ în ajutorarea Ucrainei și a refugiaților ucraineni veniți în țara noastră. De la tribuna Camerei Deputaților am evidențiat, în repetate rânduri, nevoia de măsuri concrete pentru sprijinirea refugiaților ucraineni stabiliți în țara noastră, prezentând situațiile dificile prin care aceștia trec din cauza agresiunii Federației Ruse în Ucraina”, ne-a declarat Nicolae-Miroslav Petrețchi.
La Timișoara s-a dat startul unor cursuri de limbă română pentru copiii ucrainieni în urma cărora se pot obține certificate de competențe lingvistice
„Clubul copiilor ucraineni” din cadrul filialei Cluj a Uniunii Ucrainenilor din România organizează periodic întâlniri tematice cu tinerii ucraineni refugiați în județul Cluj. Activități cultural-educaționale similare, atât pentru tineri cât și pentru adulți, sunt organizate în majoritatea filialelor Uniunii Ucrainenilor din România – Cluj, Arad, Timișoara, Botoșani, Suceva, Iași, Galați sau București. De asemenea, la Școala Gimnazială nr. 2 de la Timișoara, s-a dat startul, recent, unor cursuri de limba română pentru refugiații din Ucraina. Aceste cursuri se vor derula pe tot parcursul anului școlar 2023-2024, iar la final, copiii vor primi statutul de elev cu drepturi depline și un Certificat de Competențe Lingvistice, recunoscut la nivel european.
Copiii refugiaților ucrainieni în România au posibilitatea să învețe în limba maternă dacă vor
Statul român oferă tuturor copiilor ucraineni, refugiați în România, șansa de a studia în școlile din țara noastră. Elevii ucraineni beneficiază atât de cursuri de limba română, cât și de învățământ în limba ucraineană, acolo unde acest lucru este posibil. „Un avantaj în acest sens a fost reprezentat de faptul că România a avut și în perioada pre-conflict unități școlare cu predare în limba ucraineană, astfel că tinerii ucraineni refugiați în România au avut deja, în unele județe, posibilitatea de a-și continua studiile în limba maternă. În paralel cu măsurile desfășurate de statul român în vederea integrării educaționale a copiilor ucraineni, diverse organizații non-guvernamentale au investit în dezvoltarea unor centre educaționale, care să răspundă nevoilor de educație în limba ucraineană a copiilor ucraineni refugiați în țara noastră. Astfel, refugiații ucraineni din România, beneficiază în condiții normale, de educație în limba maternă”, a mai declarat pentru Puterea, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi.
Întrebat câți studenți ucrainieni învață în România, deputatul Petrețchi ne-a răspuns doar că sunt și studenți ucrainieni în universitățile românești, dar nu a avansat o cifră exactă. Știm doar că în anul universitar trecut, 2022-2023 erau în jur de 500 de studenți ucrainieni. Ceea ce înseamnă, că deocamdată, nu foarte mulți tineri ucrainieni doresc șă-și urmeze studiile universitare în România. Mai știm, de asemenea, că la nivel european, sunt în jur de 50.000 de mii de studenți ucraineni.