Tirrena Scavi, un eșec italian de două miliarde
Datoriile totale ale italienilor de la Tirrena Scavi, intrați în insolvență, se ridică la 2 miliarde de lei. 80 de angajați solicită plata restanțelor salariale în valoare de două milioane de lei. De asemenea, sunt peste 200 de firme care au de recuperat bani de la italieni.
Epopeea italienilor de la Tirrena Scavi în România pare să fi ajuns la capăt de drum. Spre finele anului trecut, CNAIR a decis ruperea contractelor cu constructorul de drumuri pe motiv de slabă mobilizare în șantier și incapacitatea constructorului italian de a continua proiectele pe care le derula. La începutul acestui an, firma mamă din Italia a intrat în insolvență ca urmare a deciziei tribunalului din Lucca, și imediat după aceea și sucursala românească, Tirrena Scavi SPA Italia Sucursala Cluj, i-a urmat exemplul.
Zilele trecute, administratorl judiciar BDO Business Restructring SPRL a publicat Tabelul preliminar al creanţelor, și din acesta reiese că Tirrena Scavi are datorii de peste 2 miliarde de lei.
Totalul creanțelor garantate este de 264.924.867,72 lei:
Totalul creanțelor salariale este de 2,08 milioane de lei. La masa credală s-au înscris 80 de foști angajați.
Totalul creanțelor bugetare este de 15.751.394,50 lei.
Total creanțelor chirografare este de 1,769 miliarde de lei. Cea mai mare parte din această sumă provine de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii, creditor înscris cu trei creanţe în valoare totală de 1,69 miliarde de lei, cu menţiunea că toate sunt „sub condiţie suspensivă”.
Sucursala autohtonă a Tirrena Scavi a raportat pentru anul 2021 397 angajaţi, profit net de 2.590.484 lei, o cifră de afaceri de 152.093.680 lei, datorii de 289.846.182 lei şi active circulante de 272.352.329 lei, din care stocuri de 229.714.805 lei.
Deposedată de trei contracte
Având în vedere slaba mobilizare și incapacitatea financiară a constructorului italian de a continua proiectele pe care le derulează, managementul CNAIR a luat decizia la finele anului trecut de a rezilia contractele încheiate cu acest antreprenor.
La construcția Variantei de Ocolire Timișoara Sud au fost întârzieri majore în raport cu termenul de finalizare. Termenul contractual al acestui obiectiv a fost depășit cu mult, iar mobilizarea pe șantier a fost deficitară pe tot parcursul anului 2022, ajungând la un stadiu fizic de doar 58,26%.
De asemenea, pe tronsonul 1 al drumului expres Craiova – Pitești, zisă și ”autostrada Ford”, progresul fizic a fost de doar 57,06%, deși termenul contractual de finalizare era 2022.
Pe sectorul de centură a Bucureștiului, cuprins între DN 2 și A2, acolo unde există un contract pentru lucrări de modernizare, progresul fizic a fost de doar 20,76%, iar conform termenului asumat prin contract obiectivul trebuia finalizat de mai mult de un an (04.08.2021).
Aceste întârzieri atrag și daune materiale consistente, pe lângă cele care decurg din imposibilitatea de a folosi infrastructura rutieră.
Italienii au invocat în apărarea lor: pandemia SARS-COV 2, creșterea prețurilor principalelor materiale și resurse necesare, precum și disponibilitatea acestora pe piață și termenele de livrare, care au fost serios afectate de criza energetică și de criza generată de războiul din Ucraina, în același timp constituirea pentru a doua oară a Garanțiilor de Bună Execuție pentru trei proiecte majore de infrastructură aflate în derulare, ca urmare a declarării falimentului asiguratorului City Insurance, potrivit unui document de la Ministerul Transporturilor.