Titulescu: 140 de ani de la nașterea omului care a slujit România și când războiul era iminent

Astăzi se împlinesc 140 de ani de la nașterea lui Nicolae Titulescu. Diplomat de anvergură mondială, ministru de Externe în mai multe mandate şi singurul preşedinte al Ligii Naţiunilor reales pentru două mandate consecutive, Titulescu, în aceeaşi măsură, a fost profund angajat în slujba păcii, mai ales atunci când izbucnirea războiului era iminentă.

Nicolae Titulescu s-a născut la 4/16 martie 1882, la Craiova, tatăl său fiind magistratul Ion Titulescu, preşedintele Curţii de Apel din localitate. De cealaltă parte, mama sa, Maria, provenea din familia revoluţionarului Nicolae Bălcescu şi era nepoată a marelui pictor Theodor Aman. Dotat cu o inteligenţă deosebită şi o tenacitate rar întâlnită, a absolvit în 1900, Liceul „Carol I” (1893-1900) din Craiova, cu premiul de onoare la examenul de bacalaureat, potrivit volumului „Reflecţii – Nicolae Titulescu” (Colecţia Cogito, 1985).

Bursier, a plecat la Paris, în toamna aceluiaşi an, pentru a urma Facultatea de Drept şi de Studii Politice. A obţinut în 1903, licenţa în drept şi, în 1905, şi-a susţinut teza de doctorat „Essai sur une theorie generale des droits eventuels”, distinsă „magna cum laudae”. În 1905 s-a întors în România, ca profesor suplinitor la Catedra de drept civil a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Iaşi. În 1907 a trecut la baroul avocaţilor din Bucureşti. A fost profesor titular la catedra de drept civil de la Facultatea de Drept din Bucureşti din 1909 până în 1931, potrivit volumului „Membrii Academiei Române/1866-2003” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).

„România nu poate fi întreagă fără Ardeal”

Nicolae Titulescu a înfiinţat, în 1907, ziarul „Ţăranul„, susţinând cauza ţăranilor răsculaţi. În acelaşi timp, a desfăşurat şi o activitate politică, aderând, în 1908, la Partidul Conservator Democrat. A rămas în cadrul partidului până în 1921, când liderul acestuia, Take Ionescu, a încetat din viaţă. A fost ales deputat de Romanaţi în 1912, reales în 1914. În timpul primului mandat, a rostit discursul „Poziţia României faţă de evenimentele din Balcani” (1913).

Încă de la începutul Primului Război Mondial, Nicolae Titulescu a desfăşurat o intensă activitate în favoarea desăvârşirii unităţii statului naţional român. În 1915 a rostit, la Ploieşti, discursul „Inima României”, în care a susţinut unirea Transilvaniei cu România: „România nu poate fi întreagă fără Ardeal…Ardealul e inima României geografice! Din culmile ei izvorăsc apele care au scăldat românismul în istorie”. A devenit membru (sept. 1918) în Consiliul Naţional Român înfiinţat la Paris, alături de o serie de personalităţi ale vieţii politice româneşti precum Traian Vuia, Take Ionescu, Constantin Mille, se aminteşte în lucrarea ”Reflecţii – Nicolae Titulescu” (1985).

În perioada în care capitala României era la Iaşi, a deţinut funcţia de ministru de Finanţe (1916-1918) în cadrul guvernului condus de Ion I. C. Brătianu. A fost din nou ministru al finanţelor între anii 1920-1921, în guvernul condus de Alexandru Averescu. Marele diplomat a fost desemnat prim-delegat al României la Conferinţa de Pace de la Paris, unde a semnat, la 4 iunie 1920, alături de ministrul de stat dr. Ion Cantacuzino, Tratatul de la Trianon între Puterile Aliate şi Asociate, pe de o parte, şi Ungaria, pe de altă parte, care a consfinţit la nivel internaţional unirea cu România a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului. A fost conducătorul delegaţiei României la Conferinţa de la Spa, unde a susţinut interesele României şi a semnat acordul privind reparaţiile datorate de Germania puterilor învingătoare în Primul Război Mondial.

Lui Nicolae Titulescu i-a fost acordat portofoliul de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Londra (1921-1927; 1928-1932).

A fost însărcinat de guvernul român să reia tratativele cu delegaţia sovietică

Diplomatul român a luptat pentru instaurarea unui climat de pace în Europa şi pentru întărirea securităţii şi a integrităţii teritoriale ale României, mai ales după instaurarea nazismului în Germania. S-a numărat printre semnatarii pactului de organizare a Micii Înţelegeri (1933). În acelaşi an, la Londra, Nicolae Titulescu a semnat, în numele Guvernului României, Convenţia de definire a agresiunii, aducându-şi o substanţială contribuţie la redactarea textului uneia dintre ele („Convenţia Litvinov-Titulescu” sau „Formula Titulescu-Litvinov”). Tot în 1933, a semnat, la Ankara, Tratatul de amiciţie, neagresiune, arbitraj şi conciliaţiune dintre România şi Turcia, apoi, în 1934, Pactul Înţelegerii Balcanice şi Pactul de neagresiune şi conciliaţiune de la Rio de Janeiro etc. De asemenea, a fost însărcinat de guvernul român să reia tratativele cu delegaţia sovietică în vederea încheierii unui pact de neagresiune între România şi URSS.

La 29 august 1936, ca urmare a unor puternice presiuni atât interne, cât şi externe, Nicolae Titulescu a fost demis din Guvernul României şi nevoit să emigreze în Franţa. Aici şi-a continuat activitatea pentru asigurarea şi menţinerea păcii în lume; a conferenţiat la Academia diplomatică din Paris, în Camera Comunelor de la Londra, unde a rostit conferinţa „Despre metodele practice de a păstra pacea existentă”, la New College al Universităţii din Oxford – „Situaţia internaţională a Europei” şi a vorbit în faţa Comitetului pentru Pace şi Apărare din Mare Britanie, prezidat de Winston Churchill, în legătură cu evoluţia situaţiei internaţionale şi atitudinea Marea Britanii faţă de evenimentele europene.

Marele diplomat Nicolae Titulescu a murit în exil, la Cannes, la 17 martie 1941. În ciuda dorinţei sale exprimată prin testamentul scris la 5 ianuarie 1940, de a fi înmormântat la Braşov, timp de cinci decenii, corpul său neînsufleţit a rămas în Franţa, de unde a fost adus în ţară abia în 1992. La 15 martie 1992, a avut loc ceremonia reînhumării rămăşiţelor pământeşti ale lui Nicolae Titulescu, la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, respectându-se astfel dorinţa sa testamentară.