Toate piețele din Sectorul 4 al Capitalei se redeschid începând de vineri
Toate piețele din Sectorul 4 vor fi redeschise de vineri, a anunțat autoritatea locală. Astfel, producătorii de fructe și legume de sezon își vor vinde marfa la tarabele amenajate în interiorul piețelor.
Angajații Direcției de Administrate a Piețelor au început, joi, să ia măsurile necesare, astfel încât toate cele aproximativ 300 de tarabe mutate în urmă cu mai mult de trei săptămâni în vecinătate să fie relocate în interiorul piețelor.
Primăria Sectorului 4 reaminteşte că, în urmă cu aproximativ o lună, ca urmare a unor decizii guvernamentale, producătorii care aveau închiriate tarabe în noua Piaţă a Sudului au fost relocaţi în piaţa volantă pe care administraţia locală a amenajat-o la parterul parcării etajate aflate la doar câţiva metri distanţă.
În aceleaşi condiţii au funcţionat şi vânzătorii de la Piaţa Berceni-Olteniţei, care au fost mutaţi la parterul parcării etajate de pe strada Tulnici, adică în spatele sediului pieţei.
În ceea ce privește Piața Progresul, tarabele aflate în interior au fost mutate pe acoperișul clădirii, acolo unde autoritatea locală le-a acoperit cu copertine impermeabile.
Aceeaşi soluţie de acoperire cu copertine impermeabile a tarabelor a fost pusă în aplicare şi în cazul producătorilor ce funcţionau în pieţele Apărătorii Patriei (tarabele de aici fiind relocate pe amplasamentul fostului târg de miei), Norilor şi Timpuri Noi (acestora fiindu-le oferită ca alternativă de locaţie de vânzare parcarea situată pe strada Secerei, în proximitatea Palatului Naţional al Copiilor), precum şi a celor din Piaţa Străduinţei, care au fost relocaţi în parcarea din proximitatea acesteia.