12:43 • ACTUALITATE
Toate spectacolele de la TNB programate până pe 4 noiembrie s-au anulat: Se returnează contravaloarea biletelor
Toate spectacolele programate şi reprogramate până la 4 noiembrie se anulează, urmând ca să fie returnată contravaloarea biletelor achiziţionate, anunţă, marţi, Teatrul Naţional din Bucureşti.
„Având în vedere că rata de incidenţă cumulată, calculată la 14 zile, la nivelul Municipiului Bucureşti, a depăşit valoarea de 3/1.000 de locuitori, pe baza şi pentru respectarea dispoziţiilor Hotărârii de Guvern nr. 856/2020, precum şi a Hotărârii nr. 24 din 19.10.2020 a Comitetului Municipal Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, Consiliul Administrativ al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti a hotărât suspendarea, până la data de 4 noiembrie, a activităţii Teatrului. În consecinţă, toate spectacolele programate şi reprogramate pentru această perioadă se anulează”, informează TNB într-un comunicat citat de Agerpres.
Începând de miercuri se returnează contravaloarea biletelor achiziţionate de la Casa de bilete a TNB, spectatorii fiind rugaţi să prezinte biletele în format fizic.
„Recuperarea biletelor online se face pe baza solicitării de retur trimisă pe adresa [email protected]. Datorită procedurilor bancare în vigoare, viramentul poate dura până la 30 de zile”, precizează TNB.
Decizia vine după ce Bucureștiul a intrat in scenariul roșu și Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a hotărât ca de marţi să fie impuse noi restricții în Capitală.