Toni Greblă vrea, cât mai repede, să ajungă ambasador într-o țară caldă
Actualul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, este tot mai contestat și, ca atare, pentru a ieși din prim-planul vieții politice de la noi, vrea să se refugieze într-o țară caldă.
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a devenit iar o țintă a opoziției de la noi, după anularea celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
Ca atare, potrivit informațiilor noastre, Toni Greblă o să fie extras de la AEP și numit consul sau ambasador într-o țară cât mai îndepărtată de România, dar cu o climă caldă.
A luat în calcul Vietnam, Maroc sau chiar Australia, că tot a fost cercetat de DNA și pentru o afacere cu struți.
Trebuie precizat că, între 1993 și 1997, Toni Greblă a fost trimis de Ion Iliescu, deși a picat testul psihologic de la Ministerul de Externe, ca „Prim Secretar la Misiunea Permanentă a României pe lângă Oficiul European al Naţiunilor Unite şi alte Organizaţii Internaţionale din Geneva”.
Toni Greblă, băiatul bun al lui Ion Iliescu, a stat patru ani la Geneva
Ioan T. Morar, fost consul general al României la Marsilia în perioada 2010-2012, a relatat un episod mai puțin cunoscut din cariera actualului șef al AEP, Toni Greblă.
Astfel, acesta a avut cea mai fulgerătoare ascensiune într-o funcție de consul din istoria diplomației românești.
„Toni Greblă, că altfel nu pot să-i spun, a fost un băiat bun, de-al nostru, din popor, absolvent de drept și avocat la Baroul Gorj până în ’89. După care a devenit, în vâltoarea Revoluției, președinte CFSN Gorj.
În 1990, când s-a inventat postul de prefect, Toni Greblă a fost numit de Iliescu (sau Roman, mă rog) prefect de Gorj. Calitate în care, în 1993, face parte din delegația condusă și dusă de Ion Iliescu în Elveția.
Ajuns la Geneva, Toni Greblă a constatat că-i place foarte mult acolo. Și i-a spus lui Nea Nelu că vrea să rămână. Fiind băiat bun, de-al nostru, din popor, domnul Iliescu a fost de acord.
Așa că Toni Greblă nu a mai urcat în avionul de întoarcere, a rămas la sol, dar nu ca transfug, Doamne ferește, ci ca Prim Secretar (pe stil nou, nu ca ăia vechi) la Misiunea Permanentă a României pe lângă Oficiul European al Națiunilor Unite și alte Organizații Internaționale din Geneva.
Este cea mai scurtă evoluție de la prefect de județ la înalt funcționar de ambasadă (reprezentanță) care s-a înregistrat, vreodată, în România. Și, poate, și în Europa”, a relatat Ioan T. Morar pe blogul său.