Toni Petrea nu și-a luat gândul de la titlu: „Putem veni din urmă serios şi să punem probleme”
FCSB a învins-o pe FC Voluntari, duminică, scor 1-0, în etapa a 30-a Ligii 1, ultima a sezonului regulat.
Antrenorul echipei FCSB, Anton Petrea, s-a arătat fericit de victoria obținută in-extremis, dar a recunoscut că a vorbit cu Gigi Becali despre o eventuală plecare
„Cred că am făcut un joc bun, am avut o sumedenie de ocazii, 21 de şuturi spre poartă, dar nu am avut inspiraţia necesară să marcăm mult mai devreme şi poate că mai reuşeam să înscriem. E bine că nu cedăm, încercăm să jucăm fotbal până la final, până fluieră arbitrul terminarea jocului şi iată că evoluţia bună a lui Tavi Popescu a încheiat şi cu un gol foarte frumos. Tot timpul mă gândesc şi sper până se termină meciul (n.r. – să câştige). O fază care poate nu anunţa aşa mare lucru se poate transforma într-un gol decisiv şi asta le spun şi jucătorilor tot timpul, să creadă până la finalul partidei, până când arbitrul fluieră finalul partidei.
Le-am spus la pauză (n.r. – să şuteze), pentru că în prima repriză am avut câteva posibilităţi de a şuta şi nu am făcut-o, am mai făcut o preluare în plus, un dribling în plus şi nu am încercat un şut către poartă. Le-am spus că dacă avem un culoar să dăm la poartă, pentru că şutul la poartă este cea mai imprevizibilă execuţie, nu ştii ce se întâmplă, poţi să prinzi foarte bine mingea, aşa cum a fost şutul lui Tavi Popescu, sau un şut bun deviat, care se poate transforma într-un gol. E o victorie de moral, cred eu, că veneam după două înfrângeri şi un egal.
Poate această victorie ne dă un pic de moral pentru viitor. (n.r. – despre faptul că nu a făcut schimbări la pauză) Sunt plin de surprize! De acum încolo aşa o să vă surprind tot timpul. Pentru că jocul a fost ok şi în prima repriză, nu am avut foarte multe lucruri de schimbat, au fost câteva nesincronizări pe faza de apărare, dar pe faza de atac cred că am împins Voluntariul către careul propriu. Am considerat că trebuie să continuăm în aceeaşi formulă încă 10-15 minute. (n.r. – despre diferenţa de şapte puncte faţă de CFR) E o diferenţă mare.
Dacă ne uităm la CFR, care în 30 de partide au pierdut două jocuri, calculaţi câte jocuri trebuie să mai aibă ca să mai piardă puncte importante! Asta dacă ne luăm după statistică. Sunt, totuşi, zece meciuri bune, cu echipe puternice şi se poate întâmpla orice, atât noi, cât şi Craiova putem veni din urmă serios şi să punem probleme.
E greu să ne ţinem lângă ei, în momentul în care ei câştigă meci de meci. Au jucat mai bine sau mai puţin bine, au câştigat, sunt o echipă puternică, mare, aşa s-a ajuns la această diferenţă de puncte. Noi sperăm ca în play-off-ul ăsta să ne exprimăm altfel şi poate rezultatele noastre să fie mult mai bune. (n.r. – despre posibila plecare de la FCSB) Am discutat cu dumnealui (n.r. – Gigi Becali), de principiu, ce vom face în continuare, pentru că în mod normal, în momentul în care echipa nu câştigă, principalul vinovat este antrenorul.
Am discutat de principiu, nu a fost nimic concret, eu mai am contract până al finalul sezonului, dacă conducerea consideră că trebuie să mai stau, mai stau, dacă coniseră că trebuie să plec, vedem, discutăm, nu e nicio problemă dacă asta este spre binele echipei”, a declarat Petrea la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.
FCSB încheie sezonul regulat pe locul 2, la 14 puncte de liderul CFR Cluj. După înjumătăţirea punctelor, diferenţa va fi de şapte puncte.