Top 10 cele mai ieftine mașini electrice second hand din România

Publicat: 09 sept. 2023, 11:07, de Florentin Lucaniuc, în LIFESTYLE , ? cititori
Top 10 cele mai ieftine mașini electrice second hand din România

Deși mașinile electrice sunt pe val, asta nu înseamnă că absolut toată lumea își permite să cumpere una nouă, varianta second hand fiind o opțiune de luat în seamă.

Explozia prețurilor la carburanți a dus la creșterea vânzărilor de mașini electrice noi. Asta nu înseamnă că toți românii își permit una nouă, mai ales cu perioadele enorme de așteptare de până la 1 an, pentru una nouă. Motiv pentru care, o electrică la mâna a doua reprezintă o soluție

BMW i3

Unul dintre cele mai vechi modele electrice de pe piață, micul i3 își face cu brio treaba prin oraș. La drum lung, autonomia de cel mult 200 de kilometri reprezintă un impediment, dar este un model electric, premium, care își păstrează valoarea în timp. Cel mai iefin model găsit pe site-urile auto românești costă 16.900 de euro, fabricație 2013 și are 104.000 kilometri parcurși, conform anunțului proprietarului. Doritorii de modele mai noi pot alege ceva mai scump, pentru că găsești și modele cu zero kilometri, dar la aproape 50.000 de euro.

Pro

Manevrare agilă

Costuri de funcționare reduse

Interior inteligent și futurist

Contra

Prețuri mari la modele folosite

Amortizoare tari

Nu foarte practic

Renault ZOE

Micuța citadină electrică a francezilor este una dintre vedetele marilor orașe din România. Acestea sunt utilizate de autorități, dar au succes și ca mașini ale companiilor de ridesharing. Cel mai ieftin Renault ZOE costă 13.900 de euro, este fabricat în anul 2015 și are parcurși 102.000 de kilometri, conform anunțului proprietarului.

Conform declarațiilor producătorului, distanța oficială pe care o poți parcurge între încărcări este de 220 de kilometri, dar aici trebuie avut în vedere faptul că bateriile au deja multe sesiuni de încărcare/descărcare. Designul încă este unul actual, dotările sunt medii, iar siguranța este de top.

Pro

Costuri de funcționare reduse

Silențios și ușor de condus

Gamă de dotări decentă

Contra

Performanțe dinamice slabe

Sistem de frânare slab

Interior de calitate medie

Nissan Leaf

Și japonezii de la Nissan sunt o prezență veche pe piața de automobile electrice. Cel mai ieftin Leaf costă 9.900 de euro, este fabricat în 2011 și are la bord 105.000 kilometri parcurși, conform proprietarului care a dat anunțul. Un model din a doua serie Leaf este ceva ma scump, ajunge să coste 23.899 de euro, dar este fabricat în 2019 și are parcurși doar 11.256 de kilometri. Cea de-a doua generație a lui Leaf este o mașină bine echipată, se conduce bine și este ușor de întreținut. Nissan pretinde o autonomie de aproximativ 300 de kilometri pentru versiunea de 40 kWh. Cu toate acestea, la capitolul fiabilitate nu stă chiar așa strălucit.

Pro

Performanță bună

Ușor de utilizat

Bine echipat

Contra

Spațiu limitat pentru cap în spate

Reglare limitată a volanului

Volkswagen e-UP!

Răspunsul celui mai mare constructor auto din Europa la pleiada de electrice a fost pe măsură. Primul electric al Volkswagen a fost citadina e-UP!. Cel mai ieftin model pe care îl poți cumpăra în prezent costă 6.999 de euro, este fabricat în 2018 și are parcurși, până în prezent, 180.000 de kilometri.

Volkswagen Up! a fost întotdeauna una dintre mașinile de oraș preferate, iar această ultimă versiune complet electrică, facelift 2019, a adus o baterie de 37 kWh, tocmai bună pentru o autonomie de 250 de kilometri.

Pro

Se conduce bine

Bine echipat

Contra

Gamă limitată

Spațiu restrâns înăuntru

Renault Twizzy

Deși este introdus la categoria „cvadriciclu”, un fel de scuter cu 4 roți, Renault Twizy are 4 roți, volan și 2 locuri. Deci, se poate considera mașină, deși nu prea arată. Este, însă, în momentul de față, cel mai ieftin automobil electric second hand pe care îl poți cumpăra de pe site-urile specializate din România.

Cel mai ifetin Twizy costă 4.350 de euro, este fabricat în 2013 și are la bord doar 38.000 de kilometri parcurși.

Twizy este mașinuța perfectă de oraș, mai ales pentru cei care adoră deplasările pe două roți, dar nu au curaj și nici permis pentru a se urca pe un scuter sau o motocicletă. Din punct de vedere constructiv, Twizy are două locuri, unul în spatele celuilalt, exact ca pe motocicletă, însă are și un fel de caroserie, care aduce mai mult a „roll cage”.

Autonomia nu este punctul forte, producătorul anunță 100 de kilometri între încărcări, dar nici nu este nevoie de mai mult, pentru că este foarte ușoară. Are un motor de 17 cai putere, 57 newton metru, viteza maximă este de 80 km/h, iar bateria are o capacitate de 6,1 KwH. Caroseria cântărește doar 474 de kilograme, are o lungime de 2,33 de metri și o lățime de numai 1, 23 de metri. Un aspect demn de luat în seamnă este și portbagajul, care are doar 31 de litri. Însă, nu te duci la cumpărăturile pentru o săptămână la supermarket cu Renault Twizy.