Topul băncilor românești. Ce record a atins industria în 2024

Publicat: 14 apr. 2025, 06:44, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
Topul băncilor românești. Ce record a atins industria în 2024
Foto: economica.net

În 2024, piața bancară din România a fost martora unei schimbări semnificative în topul celor mai mari grupuri bancare. UniCredit a urcat spectaculos pe locul al treilea, după preluarea Alpha Bank. Astfel, UniCredit a depășit bănci mari precum CEC, BRD, Raiffeisen și ING, consolidându-și poziția într-un sector extrem de competitiv.

Ziarul Financiar arată că UniCredit a înregistrat active totale de 103,5 miliarde lei la finalul anului 2024, o creștere de aproape 40% față de anul anterior. Aceasta include activele UniCredit Bank și subsidiarele sale – UniCredit Leasing, UniCredit Consumer Finance și Alpha Bank. Astfel, grupul se află acum pe podiumul celor mai mari bănci din România, alături de Banca Transilvania și BCR.

Banca Transilvania a rămas liderul acestui top, menținându-și poziția de top cu o creștere consistentă a activelor, iar BCR a ocupat locul al doilea. UniCredit, după achiziția Alpha Bank, a reușit să depășească CEC Bank, care a coborât pe locul 4, înregistrând active de aproximativ 99,3 miliarde lei. BRD a scăzut pe locul 5, cu active de 88,5 miliarde lei, iar Raiffeisen a rămas pe poziția a șasea, cu active de 82 miliarde lei. ING a ajuns pe locul 7, cu active de 78 miliarde lei.

Record istoric pentru băncile românești

În total, activele nete ale întregului sistem bancar românesc au atins un record istoric de aproximativ 882 miliarde lei, înregistrând o creștere de 10% față de sfârșitul anului 2023. Acest avans semnificativ al activelor a fost alimentat de o serie de fuziuni și achiziții (M&A), dar și de o intensificare a creditării pe parcursul anului 2024.

UniCredit, Banca Transilvania și CEC Bank s-au evidențiat cu cele mai mari creșteri ale activelor față de 2023. UniCredit a înregistrat un avans de 39%, Banca Transilvania a crescut cu 22%, iar CEC Bank a marcat o creștere de 19%. Aceste bănci au depășit, astfel, rata medie de creștere a sistemului bancar, care a fost de 10%.

Astfel, topul băncilor mari din România se prezintă astfel:pe locul întâi se află Banca Transilvania, urmată de BCR și UniCredit. Pe locurile următoarele se clasează, în ordine, CEC Bank, BRD, Raiffeisen și ING.