Totul sau nimic. Președintele Iohannis vrea șefia NATO, nu negociază alte funcții

Publicat: 22 mai 2024, 14:22, de Victor Scarlat, în POLITICĂ , ? cititori
Totul sau nimic. Președintele Iohannis vrea șefia NATO, nu negociază alte funcții
Photo by Michal Cizek / AFP)

Preşedintele Klaus Iohannis, care și-a anunțat intenția de a candida la șefia NATO, spune că nu au existat discuţii pentru ocuparea unei alte funcţii.

La acest moment, negocierile sunt în toi, cum s-ar zice, însă nu pot fi făcute publice, dat fiind stadiul în care se află.

”Nu au avut loc alte discuţii pentru ocuparea altei funcţii, iar la NATO discuţiile sunt în toi, cum se spune, dar ele nu sunt în faza în care ar putea fi făcute publice”, a declarat Klaus Iohannis, la finalul vizitei in Parcul National Piatra Craiului.

Șeful statului s-a ferit să dea un răspuns clar cu privire la ceea ce va face după ce îi expiră mandatul la Cotroceni: ”Asta vom vedea la finalul mandatului”.

În luna martie, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al NATO. Președintele a adus drept argumente performanţa României, experienţa acumulată pe parcursul celor două mandate de preşedinte al României, precum și înţelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, şi în special regiunea noastră.

Anterior, România a notificat aliaţii din NATO că intenţionează să-l propună pe Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar-general al Alianţei. Mai trebuie spus că premierul olandez demisionar Mark Rutte se bucură de o susţinere puternică pentru a-i urma lui Jens Stoltenberg la şefia NATO.