Tradiții de Paștele Catolic. Cum se sărbătorește Învierea lui Iisus în toată lumea
Sute de milioane de oameni sărbătoresc zilele acestea Învierea lui Iisus. În toată lumea sunt mai multe tradiții de Paștele Catolic, multe dintre ele neavând legătură cu semnificația religioasă a sărbătorii.
Vă prezentăm o serie de tradiții, multe dintre ele transformând această sărbătoare în una comercială și având de fapt origini păgâne.
Vopsitul ouălor
Tradiția de a decora ouă de tot felul – chiar și ouă de struț – își are originile în practicile păgâne antice. Ouăle reprezintă renașterea și o viață nouă, de aceea, asocierea lor cu primăvara a venit cumva natural.
Deși tradiția vopsitului de ouă primăvara este una păgână, creștinii au preluat tradiția și i-au dat un sens religios.
Citește și: Paștele Catolic: Se impun restricții de circulație în Ungaria
Iepurele de Paște
La prima vedere, este greu de imaginat ce legătură există între un iepure uriaș și o sărbătoare religioasă.
Dar, conform Time, și această tradiție este una păgână. Iepurele, care este simbolul fertilității datorită numărului mare de pui pe care aceștia îi fac, o reprezintă de fapt pe Eostre, o zeitate antică germanică a fertilității.
Iepurașii de ciocolată
Acum, când știm de ce Paștele este asociat cu iepurii, micile figurine de ciocolată capătă sens. Dar de ce sunt majoritatea goi pe dinăuntru? Se pare că raționamentul din spatele acestui fapt nu ține de economia de ciocolată cu de un element mult mai practic.
Un reprezentnat al companiei Palmer, unul dintre cei mai vechi producători de iepurași de ciocolată din SUA, spune că interiorul gol al acestora se datorează unor considerente practice. „Dacă ați avea un iepuraș de dimensiuni mai mari și ar fi din ciocolată solidă, ar fi ca o cărămidă și v-ași rupe dinții în el”, a declarat Mark Schlott, vicepreședinte executiv al Palmer.
Citește și: INTERVIU Ce consumăm cel mai des în Postul Paștelui și la ce beneficii sau riscuri ne expunem
Coșurile de Paște
Dacă te uiți la un coș de Paște, în special unul umplut cu iarbă mărunțită, îl poți vedea ca pe un cuib. De fapt coșurile au evoluat din cuiburile pe care le amenajau copiii în apropierea caselor pentru a atrage iepurii care își puneau aici ouăle. De-a lungul timpului, din rațiuni de igienă cuiburile au evoluat în coșuri.
Prăjiturelele de Paște
În multe țări în care se sărbătorește Paștele Catolic, gospodinele pun pe masă o serie de prăjiturele speciale. Numite în engleză hot cross buns, acestea sunt niște chifle dulci în care se pun stafide și coacăze, iar deasupra au o cruce făcută din glazură.
Tradiția acestora datează din secolul al XII-lea, când un călugăr s-a gândit să facă o cruce deasupra gogoșilor pe care le-a pregătit pentru a sărbători la mănăstire Vinerea Mare.
Parada hainelor noi în ziua de Paște
Există o vechi superstiție conform căreia persoana care poartă haine noi la slujba de Paște va avea noroc tot restul anului.
Pentru că voiau ca hainele lor să fie văzute și în afara slujbei de Paște, la mijlocul anilor 1800, enoriașii din New York au început să participe la o paradă în timp ce ieșeau de la bisericile Fifth Avenue. Tradiția continuă și astăzi, doar că parada hainelor noi purtate la biserică s-a transformat în una a costumelor de Paște.
Participanții se îmbracă în iepuri sau își fac costumații colorate inspirate din simbolurile Paștelui.
Citește și: Când cade Paștele în 2021. În ce zile vom avea liber anul acesta
Suncă de porc pe masa de Paște
În multe țări, de la masa de Paște nu poate lipsi friptura de porc. Și acest obicei își are originea în ritualurile păgâne care onorau primăvara și pe zeița Eostre. Tradiția a pornit din Germania secolului al VI-lea.
Vânătorii obișnuiau să sacrifice de multe ori porci sălbatici toamna și păstrau carnea peste iarnă. Primăvară, carnea de porc era una dintre singurele cărnuri gata de consum primăvara și așa că a ajuns să fie principalul ingredint al mesei de sărbătoare.
Ca și în cazul altor ritualuri păgâne, creștinismul a adaptat tradiția pe măsură ce religia s-a răspândit.
Zmeiele din Vinerea Mare
Un obicei interesant este cel de a înălța un smeu în aer în Vinerea Mare. Această tradiție este întâlnită în special în Bermuda.
Potrivit unei legendei locale, un profesor a folosit odată un zmeu pentru a le oferi elevilor o imagine a modului în care Isus s-a înălțat la cer. Analogia a prins rapid la populație, iar astăzi multă lume iese în stradă și înalță un zmeu făcut din hârtie creponată în Vinerea Mare.
Ciocnitul ouălor
Ciocnitul ouălor este o practică întâlnită în toate țările în care se sărbătorește Paștele. Două persoane ating capetele ascuțite ale ouălor unul împotriva celuilalt pentru a vedea care dintre ele se sparge.
Se pare că obiceiul își are originile în perioada medievală. Dar astăzi, există locații unde se organizează adevărate campionate de ciocnit ouă și unele familii se pregătesc săptămâni întregi, hrănindu-și găinile cu hrană specială pentru a produce ouă mai puternice.
Citește și: „Viața creștină, fără uimire, devine plictisitoare”. Mesajul Papei Francisc, transmis de Florii
Osterbrunnen
Una dintre tradițiile spectaculoase, provenind tot din germania, este cea Osterbrunnen – decorarea fântânilor și a fântânilor publice cu verdeață și ouă de Paște.
Această tradiție a început abia acum aproximativ un secol. Se spune că sătenii germani au dorit să onoreze atât Paștele, cât și darul apei, care reprezintă viața și reînnoirea.
Satele vecine au început să concureze pentru a vedea care dintre ele ar putea crea cele mai fanteziste fântâni și, până în 1980, aproximativ 200 de sate participau la eveniment.