Trafic intrerupt pe DN 7, din cauza unui accident în care a fost implicat un TIR
Traficul e întrerupt pe DN 7, în Dâmbovița, se semnalează ceață pe șoselele din Giurgiu și Ilfov, iar pe drumurile principale se circulă pe carosabil uscat și fără precipitații, anunță Infotrafic.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, traficul rutier este întrerupt pe DN 7 Chitila –Titu, loc. Bâldana, județul Dâmbovița, din cauza unui accident în care au fost implicate un TIR și un autoturism.
Pe drumurile principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, Autostrada A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov, traficul se desfășoară pe un carosabil uscat, fără precipitații, cu valori normale.
Este semnalată ceață, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri, pe alocuri sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din județele Giurgiu și Ilfov.
Pe DN 1 Ploiești – Brașov, în afara localității Breaza, pe sensul către Ploiești, județul Prahova, se efectuează lucrări de reparații a carosabilului, ca urmare a surpării terasamentul drumului. Din acest motiv, este restricționată circulația pe prima bandă până la remedierea situației.
Circulația rutieră rămâne închisă pe DN 57 Orșova – Moldova Nouă, la kilometrul 65+200 metri, în zona localității Cozla, județul Caraș-Severin, ca urmare a prăbușirii versantului. Traficul se desfășoară deviat pe ruta Orșova – DN 6 – DN 57B – Oravița – DN 57 – Moldova Noua.