Trafic restricționat pe Valea Oltului, până la jumătatea lunii noiembrie
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că până la jumătatea lunii noiembrie traficul va fi restricționat pe Valea Oltului.
În perioada 18.09.2023 – 14.11.2023, se vor institui restricţii de circulaţie pe DN 7, km 246+500 – km 251+025, în vederea executării mai multor tipuri de lucrări, anunţă CNAIR.
Vor avea loc lucrări de stabilizare a versanţilor pe sectorul cuprins între km 246+722 şi km 247+015
”Traficul se va închide pe sectoare de drum de maximum 250 m, în reprize de 20 de minute, la intervale de 30 de minute, în funcţie de intensitatea traficului la momentul executării lucrărilor de rănguire”, precizează compania.
De asemenea, se vor desfăşura lucrări Amenajare a trotuarelor şi accese la proprietăţi în localitatea Boiţa, atât pe partea stângă cât şi pe partea dreaptă a drumului, motiv pentru care traficul se va desfăşura în ambele sensuri de circulaţie pe un sector de drum îngustat având lăţimea minimă de 5,5 de metri.
Va fi refăcută calea la podul situat la km 250+954, când se se va circula alternativ pe câte un sens de circulaţie.