Traficul prin Vama Giurgiu a fost suspendat din cauza vremii nefavorabile
Iarna a blocat de tot Vama Giurgiu, unde traficul a fost suspendat din cauza zăpezii și a viscolului puternic.
Traficul pe sensul de ieşire din ţară pentru autocamioane, prin PTF Giurgiu, este suspendat temporar din cauza condiţiilor meteo şi situaţia complicată a drumurilor în condiţii de iarnă din Republica Bulgaria.
„Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a fost informat în cursul zilei de astăzi de către autorităţile bulgare, cu privire la faptul că, începând cu orele 15.00, traficul pe sensul de ieşire din România, pentru autocamioane, va fi suspendat temporar, din cauza condiţiilor meteo şi situaţiei complicate a drumurilor în condiţii de iarnă din Republica Bulgaria”, se arată într-un comunicat de presă, emis duminică, de ITPF Giurgiu.
În această situaţie, ITPF Giurgiu recomandă şoferilor mijloacelor de transport să utilizeze şi celelalte puncte de trecere de la graniţa cu Bulgaria.
În prezent, camioanele care intră în România, prin PTF Giurgiu, au de aşteptat 40 de minute, iar cele care ies din România au de aşteptat trei sute de minute.
Pentru autoturisme, timpul de aşteptare este de 20 de minute atât la intrarea, cât şi la ieşirea din România prin PTF Giurgiu.