Tragedie în București: Un tânăr de 21 de ani a decedat în urma unui accident rutier grav
Un tânăr de 21 de ani a decedat marţi dimineaţă, după ce maşina sa a fost lovită şi proiectată într-un copac de un alt vehicul, condus de un şofer în vârstă de 70 de ani, în zona Fântânii Mioriţa, din Bucureşti
„În jurul orei 05:20, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Şos. Bucureşti-Ploieşti. Din primele date, accidentul s-a produs pe Şos. Bucureşti-Ploieşti, în zona Fântânii Mioriţa, conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 70 de ani, a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 21 de ani”, anunţă poliţiştii.
În urma impactului, cel de-al doilea autovehicul a fost proiectat într-un copac din zona care desparte cele două sensuri de circulaţie, iar şoferul maşinii a decedat.
Celalălalt şofer, în vârstă de 70 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.
În acest moment traficul este restricţionat pe benzile 3 de circulaţie, ambele sensuri, în zona producerii evenimentului.
Se desfăşoară cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului.