Tragedie în Poliția Română! Purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș a murit la 37 de ani
Purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, Mădălin Zamfir, a murit la 37 de ani, după ce a stat o săptămână în comă.
Acesta a vrut să-și salveze un prieten și a coborât într-o fosă septică proaspăt cimentată, însă s-a sufocat din cauza gazelor emanate.
În data de 23 august, Mădălin Zamfir era împreună cu un prieten care își amenajase o fosă septică și a coborât în ea. Pentru că bărbatul nu mai dădea nici un semn, ofițerul a coborât să-l salveze, dar a rămas și el, blocat.
În urma unui apel la 112, la fața locului a sosit în circa 20 de minute un echipaj SMURD, aflat în zona Rucăr. Cei doi bărbați au fost extrași din fosa respectivă.
Primul dintre ei a fost declarat decedat, iar Mădălin Zamfir a fost transportat cu un elicopter la un spital din Brașov, șansele sale de supraviețuire fiind foarte mici. După o săptămână de comă avea să se stingă.
Motivul decesului au fost gazele emanate din fosa septică proaspăt cimentată, care au redus considerabil cantitatea de oxigen. Cei doi bărbați s-au sufocat pur și simplu în momentul în care au coborât.