Tragedie la un meci de box! O pugilistă în vârstă de 18 ani a murit după ce a fost făcută KO (Video)

Publicat: 03 sept. 2021, 14:30, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Tragedie la un meci de box! O pugilistă în vârstă de 18 ani a murit după ce a fost făcută KO (Video)

Pugilista Jeanette Zacarias Zapata, din Mexic, a decedat, joi, la vârsta de 18 ani, la cinci zile după ce a suferit un KO la un meci de box.

Anunţul a fost făcut de promotorul Yvon Michel. “Am aflat cu imensă tristeţe şi tulburare, de la un reprezentant al familiei sale, că Jeanette Zacarias Zapata ne-a părăsit în această după-amiază, la ora 15.45. Sincere condoleanţe familiei sale şi în special partenerului său Jovanii Martinez, care a fost alături de ea până în ultimele momente”, se menţionează într-un comunicat postat joi de Groupe Yvon Michel, potrivit news.ro.

Jeanette Zacarias Zapata participase sâmbătă, la o gală de box organizată de Groupe Yvon Michel la Montreal. Ea a fost făcută KO atunci de canadiana Marie Pier Houle. Zacarias Zapata a fost scoasă din ring cu targa şi dusă la spital.

https://twitter.com/Mandyreydelbox/status/1432098688348958721
https://youtu.be/r8kjfITolLI