Trai, nineacă, pe banii Statului! Cum sunt aleși beneficiarii de ajutoare, pentru investiții cu ,,impact major” în economie
Există multe semne de întrebare la Schema de ajutor de stat pentru investiţii cu impact major în economie, gestionată de Ministerul Finanțelor (MF) în România, și despre modul și criteriile prin care sunt alese firmele solicitante, pentru finanțare din banii publici.
Datele arată că ajutoare de stat de sute de milioane de lei au ca destinație și firme cu afaceri de câteva milioane de lei, SRL-uri de apartament.
Trei ,,viitoare fabrici” sunt pe primele trei locuri, pentru a primi finanţare de la Stat de 750 milioane lei. Prima clasată are un singur angajat şi afaceri de doar 240.000 lei, arată datele MF.
,,Este un clasament iniţial, realizat automat şi urmează ca dosarele să fie analizate de Ministerul Finanţelor”, au explicat pentru ZF reprezentanţii instituţiei. 45 de companii au trimis, până în prezent, proiecte pentru ajutor de stat în construirea unor fabrici, valoarea totală a investiţiilor fiind de 8 miliarde lei. Cel mai probabil doar primele trei se vor califica însă, pentru că bugetul pentru această rundă este de 750 milioane lei.
Trei investiţii în fabrici – una în echipamente cu frecvenţe radio şi două de hrană pentru animale – sunt primele în clasamentul preliminar realizat de Ministerul Finanțelor pentru acordarea de ajutor de stat, conform schemei pentru investiţii cu impact major în economie, derulată în 2024.
Prima companie clasată, firma K2 Top Business Consulting, cu sediul în Voluntari, are un singur angajat şi afaceri de doar 270.000 de lei. Bioland Agri, cu afaceri de 13 milioane lei, vrea să facă o fabrică de mâncare pentru animale de companie în valoare de 386 milioane lei, pentru care solicită un ajutor de stat de 227 milioane lei.
A treia companie clasată şi ultima eligibilă, conform clasamentului preliminar, are o cifră de afaceri de 11 milioane lei şi vrea să construiască o fabrică de furaje în valoare de 422 milioane lei, cu un ajutor de stat solicitat de 204 milioane lei.
Trai, nineacă, pe banii publici !
Ministerul Finanțelor a anunțat, în 30 aprilie 2024, că începând din 29 iulie 2024 ,,se dă startul primei sesiuni de înscriere a proiectelor în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin HG 300/2024, pentru stimularea dezvoltării regionale prin investiţii ale căror costuri eligibile depășesc 50 milioane lei”. Bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro.
Termenul de depunere a cererilor pentru finanțare însoțite de documentele justificative s-au depus online, până la data de 9 septembrie 2024.
Cum a funcționat sistemul de aplicare pentru schema de ajutor de stat
Întreprinderile care pot solicita ajutor de stat în baza acestei scheme sunt întreprinderi nou-înfiinţate sau întreprinderi în activitate, atât IMM-uri, cât şi întreprinderi mari, cu personalitate juridică, înfiinţate conform Legii societăţilor nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Sunt eligibile investiţiile care se realizează în unul dintre sectoarele:
- Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor;
- Fabricarea băuturilor;
- Prelucrarea lemnului;
- Fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie;
- Fabricarea substanțelor și a produselor chimice;
- Fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice;
- Fabricarea altor produse din minerale nemetalice;
- Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații;
- Fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice;
- Fabricarea echipamentelor electrice;
- Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor;
- Fabricarea altor mijloace de transport;
- Fabricarea de mobilă;
- Colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor; activități de recuperare a materialelor reciclabile;
- Alte industrii.
Criteriile cumulative de eligibilitate pe care o întreprindere trebuie să le îndeplinească sunt următoarele:
- Criterii generale
- Să fie înregistrate potrivit Legii societăţilor nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Să realizeze o investiţie iniţială în România, în maximum 3 ani de la data demarării acesteia, în unul dintre sectoarele eligibile prevăzute de schema de ajutor de stat în anexa nr.1;
- Să nu intre în categoria „întreprinderilor în dificultate”;
- Să nu se afle în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii și să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat;
- Să nu beneficieze de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii;
- Să nu efectueze o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia iniţială.
Suplimentar, pentru întreprinderile cu cel puţin un exerciţiu financiar încheiat, pentru a putea accesa ajutorul de stat, trebuie să aibă rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate și capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.
Totodată, pentru a fi eligibili, în plus față de criteriile generale, întreprinderile nou-înfiinţate trebuie să aibă capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei și să nu aibă acționari care deţin sau au deţinut în România în ultimii 2 ani anterior datei înregistrării cererii o întreprindere cu acelaşi obiect de activitate pentru care solicită finanţare.
- Criterii de eligibilitate cumulative pentru investiții:
- să fie considerate investiții inițiale (unitate nouă/extindere/diversificare/schimbare fundamentală) sau investiții inițiale care creează o nouă activitate economică (unitate nouă/diversificare in cazul județului Ilfov);
- să aibă o valoare totală, fără TVA, a costurilor eligibile asociate investiției inițiale, de minimum 50 milioane lei;
- să îşi demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia;
- să îndeplinească condiția referitoare la efectul stimulativ;
- să îndeplinească indicatorii cantitativi şi calitativi prevăzuţi de schemă și să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie.