Traian Băsescu explică de ce candidează fiica sa la parlamentare
Fostul președinte, în prezent europarlamentar PMP, susține că nu are nicio implicare în faptul că Elena Băsescu a ajuns să candideze la parlamentare. Fiica sa a fost solicitată de partid iar el pur și simplu „n-a mai împiedicat-o”.
În data de 15 octombrie, filiala PMP Constanța anunța validarea listelor organizației județene pentru alegerile parlamentare și faptul că la Camera Deputaților prima nominalizată este Elena Băsescu, în vreme ce la Senat candidează Claudiu Iorga Palaz.
Întrebat cum a ajuns să fie prezentă fiica sa cea mică în fruntea listei, fostul președinte a spus că nu are nicio implicare.
„Nu eu am pus-o pe liste, e greu de crezut, dar ăsta e adevărul, a fost accepată de partid. A spus: dacă taică-tu nu candidează, vino măcar tu. Pe mine mă va avea oricând ca și consultant, dacă mă întreabă, o s-o îndrum atât cât pot”, a declarat Băsescu joi seară, într-o emisiune la postul TV Digi24.
În opinia sa, este o alegere mai bună decât multe altele, precedente, cu oameni care au ales să părăsească formațiunea după ce au ajuns în funcții.
„Fii-mea mi-a spus că o să candideze și de data asta n-am mai împiedicat-o. Am împiedicat-o o dată și am înlocuit-o cu Siegfrid Mureșan care pe urmă și-a dat seama că nu mai e PMP-ist, a devenit liberal, dar după ce a înghițit locul PMP-ului. Și-am mai avut experiențe cu Preda, cu Monica Macovei care, după ce s-au văzut acolo, au uitat că plecaseră din PMP și că partidulețul ăsta mic i-a trimis la Bruxelles”, a completat Băsescu.